Timp de două luni, începând de luni, 14 iulie a.c., 20 de preşcolari de etnie rromă din cartierul craiovean Romaneşti beneficiază de cursuri gratuite pe timpul verii, printr-un program asigurat de Fundaţia IKEA. După terminarea grădiniţei de vară, copiii care au participat la cursuri vor fi înscrişi la grădiniţă sau şcoală şi vor fi monitorizaţi pe tot parcursul anului şcolar.
Pentru a diminua fenomenul abandonului şcolar şi a reduce decalajul la învăţătură pentru copiii aflaţi în pragul excluziunii sociale, Organizaţia „Salvaţi Copiii” România desfăşoară, de doi ani, iniţiativa Grădiniţele estivale, parte dintr-un program mai amplu, „Şanse egale pentru toţi copiii, într-o societate fără discriminare”, finanţat de Fundaţia IKEA. Proiectul prevede inaugurarea a 30 de grădiniţe (câte zece în fiecare an) funcţionale pe perioada verii, pentru a facilita creşterea nivelului de pregătire pentru şcoală şi accesul la educaţie primară, dar şi pentru a preveni abandonul şcolar pe termen lung al copiilor proveniţi din medii defavorizate. Cele zece grădiniţe implicate în acest an sunt în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Constanţa, Dâmboviţa, Iaşi, Dolj şi Tulcea.
Rechizite gratuite şi alimente pentru familie
La Craiova, grădiniţa de vară a fost înfiinţată în cadrul Liceului Tehnologic de Transporturi Auto, cu sprijinul directorului unităţii de învăţământ, prof. Gheorghe Barbu. De luni, cei 20 de copii din Craiova, care nu au frecventat niciodată grădiniţa, urmând ca până la 15 septembrie să meargă la cursuri. Ei vor primi rechizite, câte o gustare zilnică, alimente pentru familie şi o serie de produse igienico-sanitare. Ulterior, după data de 15 septembrie, copiii care au participat la cursuri sunt înscrişi la grădiniţă sau şcoală şi sunt monitorizaţi pe tot parcursul anului şcolar. Până acum, rezultatele programului au fost mai mult decât încurajatoare: 94% din copiii participanţi au continuat o formă de învăţământ, din cei înscrişi la şcoală, 85% au finalizat clasa I, iar din cei înscrişi la grădiniţă, 90% au continuat în anul şcolar următor.
România, printre puţinele ţări care oferă educaţie preşcolară gratuită
Ţara noastră se menţine în topul primelor cinci ţări europene cu cea mai mare rată de abandon şcolar. Cei mai mulţi fac parte din categoriile defavorizate de copii, în special în rândul celor de etnie romă, dovadă că peste trei sferturi din copiii romi care abandonează şcoala nu au parte de educaţie preşcolară. Alte cifre relevante despre accesul copiilor romi la educaţie: 70% nu merg la grădiniţă, 80% din tinerii care nu ajung niciodată la şcoală sunt de etnie romă, iar 38% din aceştia sunt analfabeţi funcţionali. Mai mult, la vârsta de 6 ani, ponderea copiilor romi care sunt la şcoală este de peste cinci ori mai mică decât media naţională.
România este una dintre puţinele ţări care oferă educaţie preşcolară gratuită, costurile se pot dovedi, totuşi, prea mari, din perspectiva cheltuielilor indirecte: alimentaţie, rechizite, îmbrăcăminte, încălţăminte, acces la servicii de igienă. Metodologia de lucru a fost înaintată către Ministerul Educaţiei, iar unele grădiniţe din Bucureşti au început deja să implementeze programul cu resurse proprii.