Campioana mondială Germania, primită în capitala Berlin de sute de mii de fani

0
331

Suporterii campioanei mondiale, Germania, s-au adunat încă de la primele ore ale dimineţii de ieri în faţa Porţii Brandenburg, din Berlin, pentru a-şi aştepta naţionala.

Aeronava Nationalmannschaft, care a decolat cu întârziere de la Rio de Janeiro, a aterizat pe aeroportul Tegel la ora locală 10.30 (11.30, ora României), cu 90 de minute în plus faţă de programul stabilit.

Fotbaliştii germani au plecat de pe aeroportul din Berlin către Poarta Brandenburg la bordul unui camion descoperit, inscripţionat cu anii în care „Pantzerele” au câştigat titlul mondial (1954, 1974, 1990, 2014), alături de sigla Federaţiei Germane de Fotbal şi cele 4 stele de deasupra emblemei.

Lahm le-a prezentat fanilor preţiosul tofeu cucerit în Brazilia, iar aceştia au izbucnit în urale. Modul în care jucătorii au prezentat trofeul a fost unul inedit. Căpitanul a intrat pe scenă, cu trofeul în mână, fiind înconjurat de mai mulţi coechipieri. Apoi aceştia s-au prăbuşit şi Lahm a ridicat cupa.

“Trebuie să mulţumesc tuturor fanilor din Germania. Fără voi, noi nu am fi fost aici. Suntem toţi campioni mondiali, le-a transmis selecţionerul Joachim Loew compatrioţilor săi.

Jucătorii au fost întâmpinaţi de primarul Berlinului, Klaus Wowereit, care i-a pus pe aceştia să semneze în cartea de oaspeţi a oraşului

Conform estimărilor, în Piaţa Brandenburg s-au aflat circa 400 de mii de fani germani.

Reamintim, Germania a cucerit duminică seară al patrulea său titlu mondial, învingând în finală Argentina, scor 1-0, după un gol al lui Gotze în prelungiri (113).