Au început înscrierile la Medicină

0
410

Emoţii mari pentru absolvenţii de liceu care visează la o carieră de medic. Peste doar o săptămână aceştia vor susţine concursul pentru admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova. De câteva zile au început înscrierile şi, ţinând cont de aglomeraţia de la secretariatele facultăţilor UMF Craiova, concurenţa va din nou mare. Ca şi în anii trecuţi, la Medicină se organizează concurs în baza unui test grilă pe care candidaţii trebuie să-l completeze pe parcursul a trei ore.

  Însoţiţi de părinţi sau de prieteni, absolvenţii de liceu şi-au depus dosarele de înscriere cu speranţa că vor reuşi să devină studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova şi apoi, peste câţiva ani, medici reputaţi. „Este visul meu să ajung chirurg. Mă gândesc ca într-o bună zi numele meu să fie alături de altor doctori care salvează vieţi. Ştiu că este un examen greu, dar îmi toate speranţele că voi reuşi la admitere. Am învăţat timp de un an şi cred că voi avea un punctaj bun la grile”, a declarat una din tinerele care, ieri, îşi depuneau dosarul pentru admiterea la Medicină. Primii care vor intra în febra examinărilor sunt absolvenţii de liceu care doresc să urmeze una din facultăţile de Medicină, Farmacie sau Medicină Dentară. Pentru aceştia concursul este programat în data de 23 iulie, începând cu ora 10.00. La aceeaşi oră, dar două zile mai târziu, se va desfăşura concursul pentru celelalte programe de studiu pe care Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova le derulează, şi anume Moaşe, Asistenţă medicală generală, Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, respectiv Tehnică dentară.

Perioada de înscrieri se încheie pe 21 iulie

Înscrierile pentru concursul de admitere la UMF Craiova au început pe 11 iulie şi se vor încheia pe 21 iulie. Candidaţii îşi pot depune dosarele zilnic (inclusiv sâmbăta şi duminica) între orele 10.00-14.00. Taxa de înscriere este de 250 de lei. Important de ştiut este că, în cazul programelor de studiu Medicină, Medicină Dentară, Tehnică Dentară şi Farmacie, secretariatul pentru înscriere este organizat în Amfiteatrul Parter – Corp A (Clădire veche), strada „Petru Rareş” nr. 2. Pentru programele de studiu Moaşe, Asistenţă Medicală şi Balneo-fiziokinetoterapie şi Recuperare secretariatul de înscriere este organizat la Secretariatul Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală de la etajul 1 – Corp C, bulevardul „1 Mai” nr. 68. Pentru anul universitar 2014 – 2015, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova are prevăzute pentru concursul de admitere 210 locuri la buget şi 80 la taxă pentru domeniul Medicină, 46 de locuri la buget şi 75 la taxă pentru Medicină Dentară, 29 de locuri la buget şi 70 la taxă pentru Farmacie, iar pentru Moaşe şi Asistente Medicale sunt 115 locuri la taxă şi 57 la buget.

Admitere pe bază de test grilă

Regulile de desfăşurare a concursului sunt deja bine stabilite. Timpul destinat rezolvării grilei este de trei ore – respectiv două ore pentru testul cu 50 de întrebări –, socotit din momentul în care caietele cu subiecte au fost distribuite, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit pentru elaborarea grilelor. Se interzice folosirea de candidaţi, în timpul probei de concurs, a minicalculatoarelor, riglelor de calcul şi a altor mijloace de calcul. La terminarea probei de concurs se va afişa baremul de corectare. Candidaţii care nu se vor prezenta conform programării pierd dreptul de a susţine concursul de admitere din sesiunea în care au fost înscrişi. Accesul acestora în sala de concurs este permis cu maximum o oră înainte de începerea probei. Pentru a avea acces în sala de concurs, candidaţii trebuie să aibă asupra lor buletinul sau cartea de identitate, legitimaţia de concurs eliberată la înscriere şi pix cu mină de culoare neagră.

La Medicină şi Medicină Dentară, testul grilă presupune rezolvarea a 100 de întrebări din Biologie (Anatomia şi fiziologia omului) – clasa a XI-a şi Chimie organică – clasele a X-a şi a XI-a sau (la alegere) Fizică – clasele a IX-a, a X-a şi a XII-a. Pentru programul de studiu Farmacie, testul grilă va însuma 100 de întrebări din Chimie organică – clasa a X-a şi a XI-a, respectiv Biologie (Anatomia şi fiziologia omului) – clasa a XI-a sau (la alegere) Biologie (Botanică) – clasele a X-a şi a XI-a.

Pentru programele de studiu Moaşe, Asistenţă medicală generală, Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, respectiv Tehnică dentară, candidaţii trebuie să completeze un test grilă cu 50 de întrebări din Biologie (Anatomia şi fiziologia omului) de clasa a XI-a. La redactarea testelor grilă se au în vedere toate manualele alternative agreate de Ministerul Educaţiei Naţionale, dar candidaţii au fost sfătuiţi să consulte, de asemenea, tematica şi bibliografia fiecărei discipline de concurs.