Ponta a preluat, de ieri, mandatul de ministru interimar al Transporturilor

0
371
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a preluat ieri mandatul interimar de ministru al Transporturilor, ca urmare a demisiei fostului deţinător al portofoliului, liberalul Relu Fenechiu, care a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”, decizia nefiind însă definitivă. Fenechiu a şi atacat-o cu recurs. Imediat după preluarea interimatului, premierul l-a desemnat pe secretarul de stat Cristian Ghibu pentru gestionarea treburilor curente ale ministerului. Surse politice declarau, vineri, pentru Mediafax, că, neoficial, pentru postul de ministru al Transporturilor a fost propus Ovidiu Silaghi, variantă pe care însă premierul Ponta o analizează, având în vedere că acesta a făcut obiectul unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). „Premierul vrea să se lămurească dacă nu vor apărea probleme în cazul lui Silaghi, dacă acesta va fi propus şi oficial de către PNL ca ministru”, au arătat sursele. În schimb, Victor Ponta a declarat, ieri, că, din informaţiile sale, Ovidiu Silaghi a fost achitat în primă instanţă în procesul cu ANI, el arătând că nu ştie dacă recursul formulat de ANI este un impediment în numirea acestuia ca ministru al Transporturilor şi că se va discuta acest lucru. Solicitat să comenteze faptul că ANI a făcut recurs în procesul pe care l-a deschis împotriva lui Silaghi, termenul fiind fixat pentru aprilie 2014, şi întrebat dacă acest fapt poate constitui un impediment pentru numirea acestuia la Ministerul Transporturilor, premierul a răspuns: „Nu ştiu, o să discutăm. Eu ştiu că a fost achitat în primă instanţă”. La întrebarea dacă ar mai accepta în Cabinet un ministru care are probleme în justiţie sau care are un dosar, Ponta a replicat: „Dacă dumneavoastră consideraţi că achitarea e o problemă… Eu ziceam că nu are o problemă dacă te-a achitat, nu? Dimpotrivă, are o problemă cine te-a acuzat din moment ce ai fost achitat de judecători. (…) Mă întrebaţi în general, nu vreau să vorbesc în particular, dar mi se pare foarte interesant cum şi achitarea ajunge o problemă”. ANI anunţa, pe 9 noiembrie 2012, că Ovidiu Silaghi, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii în acea perioadă, nu poate justifica 206.798 de lei (aproximativ 45.955 de euro), reprezentând diferenţa între cheltuielile efectuate şi veniturile realizate în perioada 7 mai 2012-15 octombrie 2012.

Tot ieri, premierul Ponta a declarat că se gândeşte să fie pusă în lege regula aplicată în cazul lui Fenechiu, respectiv ca un ministru să plece în momentul în care un judecător se pronunţă în dosarul său, chiar dacă decizia nu e definitivă. „Regula este următoarea: oricine dintre noi poate fi acuzat de ceva, unii suntem acuzaţi zi de zi de ceva. Inclusiv acuzarea de către procuror are aceeaşi valoare ca şi apărarea avocatului. N-o să mă iau acuma după avocaţi. În momentul în care apare o decizie a unui judecător, cum a apărut vineri în cazul domnului Fenechiu, chiar dacă nu e defintivă, evident că am ţinut cont; nu-i definitivă, dar am ţinut cont de condamnarea domnului Fenechiu şi exact în acelaşi moment a plecat. Asta e o regulă pe care mă gândesc să o punem şi în lege, foarte clar”, a spus Ponta.

Liberalii se reunesc astăzi, la ora 12, în şedinţă, pentru a stabili oficial cine va prelua portofoliul Transporturilor. Vineri, liderul PNL, Crin Antonescu, preciza că „nu se pune problema unei renunţări la acest portofoliu. Eu nu pot vehicula nume. (…) PNL are soluţii, fără îndoială, BPN, care se va reuni la începutul săptămânii viitoare, luni sau marţi, va face o propunere premierului Ponta”.