Au „uitat” să achite băuturi alcoolice de 160 de lei

0
823

În ciuda temperaturilor caniculare de afară, se pare că unora le „face cu ochiul” băutura fină atât de tare încât nu se dau în lături să o subtilizeze din magazin. Cel puţin asta se poate crede despre doi tineri prinşi sâmbătă seara la „Real”, cu băuturi alcoolice în valoare de aproape 160 de lei, pe care „uitaseră” să le achite la casă.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, poliţiştii craioveni au fost sesizaţi de agenţii de pază aflaţi în serviciu la hipermarket-ul „Real” din Craiova că au surprins două persoane care sustrăseseră sticle cu băuturi alcoolice, în speţă whisky, din incinta magazinului. Un echipaj de poliţişti din cadrul Secţiei 1 Craiova au ajuns la faţa locului, au constatat că aspectele sesizate se confirmă, stabilind că persoanele în cauză sunt Maria Creţu, din Craiova, şi Bogdan  Staicu, din comuna Brădeşti, ambii în vârstă de 22 ani, iar după ce au discutat cu ei, prejudiciul cauzat, în valoare de 158,96 lei, a fost recuperat.

Cei doi tineri au achitat contravaloarea băuturilor, însă acest lucru nu i-a scăpat de răspundere, poliţiştii întocmind pe numele lor acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, după cum a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.