Copiii români cad des victime abuzului şi neglijenţei

0
269

Tot mai mulţi copii români sunt fie abuzaţi, fie neglijaţi sau exploataţi, se arată într-un raport al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS). În primele trei luni ale acestui an, aproximativ 2.900 de copii au suferit traume fizice sau psihice. Potrivit informaţiilor transmise de MMFPS, 252 de copii au fost abuzaţi fizic, 128 dintre ei fiind din mediul rural. Cei mai mulţi dintre minori (233) au fost abuzaţi fizic în familie, patru în servicii rezidenţiale, cinci în unităţi de învăţământ şi zece în alte situaţii. Alţi 353 de copii au fost abuzaţi emoţional, cei mai mulţi dintre ei (231) fiind în urban. Abuzul emoţional a fost cel mai frecvent în familie (327 de cazuri). Potrivit sursei citate, 122 de minori au fost abuzaţi sexual în primele trei luni ale anului, 85 dintre ei provenind din mediul rural. În familie au fost înregistrate 58 de cazuri, două în servicii rezidenţiela şi 61 în alte locaţii. Exploatarea prin muncă a fost înregistrată în 53 de cazuri, dintre care 14 în familie, iar în alte 11 s-a înregistrat exploatarea sexuală, şase în urban şi cinci în rural. Alţi 25 de minori au fost exploataţi pentru comiterea de infracţiuni.