Concurs pentru postul de manager la Spitalul de Neuropsihiatrie

0
327

După o lungă perioadă de timp în care Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova a avut la conducere un manager interimar, Consiliul de Administraţie al unităţii sanitare a decis să organizeze concurs pentru ocuparea acestei funcţii.

Prin procesul de descentralizarea a sistemului sanitar, Spitalul de Neuropshiatrie a trecut, în urmă cu un an, din subordinea Ministerului Sănătăţii în cea a municipalităţii craiovene. În tot acest timp, conducerea unităţii medicale a fost asigurată printr-un interimat de dr. Luiza Popa. Autorităţile au anunţat însă că la mijlocul lunii viitoare, mai exact între 16 şi 19 august a.c., va fi organizat concurs pentru ocuparea funcţiei de manager. Concurenţii vor trebui să treacă de cele două probe de evaluare: scrisă şi de susţinere a proiectului de management.

La concurs pot participa doar candidaţii care îndeplinesc o serie de condiţii cumulative. Aceştia trebuie să fie absolvenţi de învăţământ de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă, să nu fie condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală, să fie apţi din punct de vedere medical şi să nu aibă vârsta de pensionare conform legii. O altă condiţie este aceea că trebuie să fie absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii ori absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată potrivit legii. Managerul trebuie să fie cadru universitar sau medic primar şi să aibă cel puţin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii superioare de lungă durată conform legii.

Taxă de înscriere de 800 de lei

Înscrierea candidaţilor are loc până pe data de 8 august a.c. de luni până joi, între orele 8.00 şi 15.00, şi vineri între orele 8.00 şi 13.00. Dosarul de înscriere se depune la secretariatul comisiei de concurs din cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie, nu înainte însă de a plăti taxa de înscriere în valoare de 800 de lei. În termen de trei zile de la data finalizării înscrierilor, comisia de concurs va verifica dosarele depuse şi va stabili pentru fiecare candidat rezultatul prin înscrierea menţiunii „Admis” sau „Respins”. Rezultatul se va afişa atât la sediul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie, cât şi pe site-urile unităţii sanitare şi cel al Primăriei Craiova, acolo unde se pot afla toate amănuntele legate de concurs.