Promovarea unui stil de viaţă sănătos prin proiectele Erasmus

0
38

Asociația Culturală ,,I.C. Michail” implementează, în perioada 01.03.2025-28.02.2026, Proiectul Erasmus+ „Small Steps Lead to Big Changes”, număr de referință 2024-2-HR01-KA210-SCH-000291370, sub coordonarea Grădinței „Ivanic Grad”, Croaţia, alături de partenerii: Școala Gimnazială Negoi, jud. Dolj,  și Agrupamento de Escolas de Vieira de Leiria, Portugalia.

Proiectul își propune: dezvoltarea abilităților a 40 de profesori și formatori care lucrează în instituțiile partenere de a organiza activități de succes, coerente și continue în domeniul alimentației sănătoase, educaţiei emoţionale și ecologiei; crearea unui set de instrumente pentru cadrele didactice cu metode și sfaturi pentru educația de mediu si promovarea unui stil de viață sănătos; creșterea cu 30% a abilităților profesorilor participanți de a integra eficient aplicațiile și tehnologiile în procesul educațional; motivarea a cel puțin 70% dintre elevii participanți să adopte obiceiuri de viață sănătoasǎ, atât pe plan fizic, cât şi emoţional, dar și o atitudine responsabilǎ față de mediu; creșterea cu 20% a timpului zilnic pe care copiii îl petrec în aer liber pentru a se juca și a învăța. Prioritățile proiectului sunt: sprijinirea cadrelor didactice, a liderilor școlari și a altor profesioniști în educație; dezvoltarea unor sisteme de educație timpurie de înaltă calitate; dezvoltarea competențelor cheie. Grupul țintă al proiectului este format din preșcolari și elevi de învățământ primar, având ca scop dezvoltarea unei educații timpurii de înaltă calitate. Prin acest proiect, se propune și dezvoltarea competențelor cadrelor didactice în utilizarea aplicațiilor și instrumentelor digitale în scopuri educaționale. Având în vedere impactul tehnologiei asupra tinerelor generații și faptul că aceasta are puterea de a le atrage atenția, partenerii își propun utilizare instrumente digitale și crearea unor avatare, mascote, jocuri online și povești pentru a ilustra consecințele negative ale unui stil de viață nesănătos și pentru a promova aspectele pozitive ale unui stil de viață sănătos. Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului sunt:  trei broșuri pentru părinți și cadre didactice care promovează un stil de viață sănătos și bunăstarea mentală: ,,Jocuri în aer liber; ,,Sfaturi pentru bunăstarea mentală;  ,,Obiceiuri alimentare sănătoase și un stil de viață sustenabil; un toolkit pentru educatori cu metode și sfaturi pentru educația privind protecția mediului și stilul de viață sănătos, amenjarea unor zone de relaxare în fiecare școală parteneră. Pentru atingerea obiectivelor propuse se vor organiza activități de formare pentru cadrele didactice și specialiștii asociației, întâlniri de proiect, jocuri socio-emoționale cu preșcolarii și elevii, activități în aer liber – sursă de sănătate mentală și fizică bună, întâlniri cu specialiști: psiholog, nutriționist, consilier, specialiști în mediu etc., expoziții, concursuri de cultură generală, competiții sportive folosind aplicații pentru urmărirea activităților fizice; campanii de conștientizare în comunitatea locală. Elevii vor fi implicați în conceperea mesajelor și în designul acestora folosind diverse aplicații IT: Voki, Scratch etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *