Sergio Ramos se desparte de Real Madrid

0
717

Una dintre legendele lui Real Madrid, Sergio Ramos (35 de ani), se desparte după 16 ani de gruparea al cărei căpitan a fost şi cu care a cucerit de 4 ori Champions League, dar şi 5 titluri în La Liga, 4 Mondiale ale cluburilor, 3 Supercupe ale Europei, 4 Supercupe ale Spaniei şi 2 Cupe ale Regelui.  Un CV spectaculos care îl face pe Ramos al doilea cel mai de succes jucător din istoria lui Real Madrid, după Paco Gento.

“Real Madrid CF anunţă că joi, 17 iunie, la ora 12.30, va avea loc un eveniment instituţional de omagiu şi de despărţire de căpitanul nostru, Sergio Ramos, la care va fi prezent preşedintele nostru Florentino Perez. Sergio Ramos va apărea apoi în faţa presei, urmând să susţină o conferinţă de presă virtuală”, scrie site-ul grupării madrilene.

Pe 30 iunie, contractul lui Sergio Ramos cu Real Madrid se încheie, cele două părţi neajungând la un acord de prelungire. Madridul a oferit un contract pe un an cu o reducere de 10% a salariului, iar Sergio Ramos și-a dorit un acord pe cel puțin două sezoane.