Lansări de cărţi la Biblioteca Judeţeană

0
342

cartiBiblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” vă invită astăzi la două lansări de cărţi, ambele găzduite de Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”. La ora 11.00, va fi lansat volumul „Aventurile Lucreziei” semnat de Cristina Dumitrescu, invitaţi ai autoarei fiind prof. Ecaterina Bogdan şi scriitorul Jean Băileşteanu. La ora 16.00, va avea loc evenimentul de lansare a volumului „Pietrele Soarelui” al autoarei Angi Melania Cristea. Vor vorbi despre carte Nicolae Marinescu – director Editura „Aius”, Liliana Hinoveanu – redactor la Radio Oltenia, criticul literar Mihaela Rădulescu , scriitorii Trandafir Sânpetru şi Diana Olteanu. Programul mai cuprinde un moment artistic susţinut de Mircea Suchici (Filarmonica „Oltenia”) şi de elevi ai Liceului de Arte „Marin Sorescu”, precum şi deschiderea unei expoziţii de pictură a prof. Monica Dincă, de la acelaşi Liceu de Arte craiovean.