<<Cel mai bun prieten al meu a fost domnul Ion Predescu, dar noi eram prieteni demult, eram prieteni din ’90, am lucrat împreună la Senat, la Comisia juridică. Am rămas într-o relaţie, nu neapărat de prietenie, ci de maestru şi ucenic. Eu întotdeauna m-am adresat lui cu “maestre”>>
Judecătorul CCR, Augustin Zegrean, a acordat un interviu-maraton pentru News. ro, despre cei 9 ani de mandat, dintre care 6 ca preşedinte, consideraţi “cea mai grea perioadă de la înfiinţarea Curţii Constituţionale“, drept argument concret fiind acela, că din cele 35.000 de decizii, din 1992, când s-a înfiinţat instituţia, 25.000 s-au dat în ultimii 9 ani. Dialogul reporterului cu Augustin Zegrean – de regulă parcimonios – predispus, de acestă dată, la confidenţe, este vioi, are substanţă, vigoare sufletească, evită dexterităţile arbitrare, inserează stări de fapt, dar şi câteva pilde memorabile, “asemuind judecătorii constituţionali cu călugării, care se întâlnesc fără să se cunoască, trăiesc fără să se iubească şi mor fără să se plângă“. Paleta de referiri ale lui Augustin Zegrean, bun narator, vizează decizia privind abuzul în serviciu, alegerile în două tururi, problemele codurilor (civil, penal, de procedură penală, de procedură civilă, fiscal), principalele modificări pe care le-ar aduce Constituţiei, dar şi ceea ce intenţionează să facă, pe viitor, întrucât din luna iulie îşi încheie mandatul de judecător constituţional. Criticat cu îndârjire, nu rareori, bănuit de un parti-pris de sorginte băsescian, stigmatizat în special pentru abordarea avută în “nesocotirea votului la referendumul din 2012”, Augustin Zegrean afirmă că, CCR nu a nesocotit votul la referendum şi, în final, a fost foarte greu să declare referendumul nevalid. Dacă se vota astfel, validându-se referendumul, judecătorii constituţionali. puteau fi traşi la răspundere. Pentru că 46,23% – cât s-a votat -, nu e 50%. Niciodată. Ca prestaţie a discursului, Augustin Zegrean nu a surprins: vocea sigură, penetrantă, densitate morală a aerului, mai mare ca “afară”, umorul fin, totul lasă impresia ştiinţei de carte, cum se spune. Detaliu credibil, după ce a participat efectiv, timp de 18 luni la redactarea primei Constituţii în 1991, cu care “la subţioară” s-a mers de două ori în Elveţia, pentru a fi discutată cu specialişti elveţieni, şi nu uită să specifice, pe banii Parlamentului helvet, şi a citit şi aprofundat toate legile fundamentale ale ţărilor europene. Menţionează şi Comisia de la Veneţia. Cu rostul ei. Referindu-se la viitorul său profesional, Augustin Zegrean crede că îşi va redeschide biroul de avocatură, închis când a venit la CCR, în 2007, nu când a intrat în politică, şi nu pare părăsit de umor. “Nu ştiu cu politica dacă o să mă întorc. Nu cred, nu vreau să mă întorc în politică, dar… cine ştie, Dumnezeu îţi ia minţile când nu te aştepţi“. Întrebat dacă “scapă hoţii”, după decizia CCR de ieri, Augustin Zegrean a infirmat categoric: “Nu!”. Detestând coregrafia politică curentă, Augustin Zegrean nu îşi ascunde în schimb aprecierea faţă de un bun prieten, de altfel singurul pe care îl evocă: Ion Predescu. Din Craiova. “Este un maestru. Este incredibil cât de multă carte ştie, incredibil de mult Drept ştia. Acum are 89 de ani. La 86, când a plecat de la CCR era în stare să îţi reproducă ceea ce ştia la facultate. A fost un mare jurist. A fost recunoscut de Academia Română, fiind membru de onoare al Academiei“, validat printr-o diplomă de excelenţă. Evaluarea ultimului preşedinte al CCR, pentru Ion Predescu, fost mare avocat al Craiovei, apoi senator în câteva mandate, şi judecător la Curtea Constituţională, invită la reflecţie – cam fără rost -, privind calitatea parlamentarilor actuali. O picanterie, să-i spunem aşa, care merită amintită: se spune că, într-o împrejurare, la începutul anilor 2000, Mitropolia Oltenia “aranjase” lucrurile ca actualul “Parc Hotel”, din Craiova, să treacă în proprietatea sa, revendicarea fiind nu atât abuzivă – raportat la ceea ce se întâmplase până atunci -, cât hilară. Deşi în inferioritate, Ion Predescu a rostit o monumentală filipică: <<Dacă Mitropolia demonstrează că este descendenta partidului comunist (n.r. căruia îi aparţinuse “Parc Hotel”), nu se opune preluării>>. S-a zâmbit, maliţios, abandonându-se… proiectul. Nu ştiu de ce, dar Ion Predescu aduce aminte mereu, de Petre Pandrea, I.D Sîrbu, chiar Marin Sorescu, deşi în percepţii diferite, paşii lor pe arterele Craiovei, reverberând, în căutarea unei respiraţii intelectuale. De neregăsit.
