Peste 200 de copii care provin din familii aflate în nevoie, la Teatrul „Colibri”

0
365

Peste 200 de copii din familii cu risc social, majoritatea din mediul rural, aflați în grija Asociației „Vasiliada”, au participat duminică, 14 iunie, gratuit, la un spectacol prezentat special pentru ei de actorii Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova. Evenimentul a fost organizat de Asociația „Vasiliada” a Mitropoliei Olteniei, cu sprijinul instituției teatrale, care a oferit copiilor posibilitatea de a viziona piesa „Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă, după scenariul, în regia şi scenografia lui Valentin Dobrescu, pe muzica lui Alin Macovei-Moraru.

«Ne-am dorit să ne bucurăm de rezultatele Asociației „Vasiliada” prin prisma bucuriei copiilor pe care „Vasiliada” îi are în grijă de mai mult timp, în cadrul diferitelor centre sociale de zi din județele Dolj și Gorj sau prin intermediul diferitelor campanii, precum „Gesturile mici fac oamenii mari”, unde peste 50 de copii cu rezultate foarte bune la învățătură, din mediul rural, primesc burse lunare din partea asociației, datorită donatorilor noștri», a menționat părintele Adrian Stanulică, președintele Asociației „Vasiliada”.

Un gest „nobil” pentru copii

Cu acest prilej, Asociația „Vasiliada” a marcat împlinirea a 14 ani de activitate socială în Sud-Vestul României. „Mă bucur foarte mult că Asociația „Vasiliada” s-a îndreptat către Teatrul „Colibri”, pentru că toți copiii au nevoie de povești, de povești spuse cu păpuși, și, din nefericire, nu toți au șansa să meargă la un teatru de păpuși. Drept pentru care gestul pe care „Vasiliada” l-a făcut de ziua sa este unul mai mult decât nobil. Este și binevenit și cred că este normal și pentru noi, și pentru ei, să ne unim forțele si să aducem putină bucurie, să dăm o șansă acestor copii», a declarat Adriana Teodorescu, managerul Teatrului „Colibri”, care a subliniat faptul că această instituție își va manifesta  în continuare deschiderea pentru parteneriatele care vin în sprijinul copiilor proveniți din familii aflate în nevoie. „Deschiderea teatrului către acești copii înseamnă să ne îndeplinim misiunea, pentru că aceasta este misiunea noastră. Pentru noi, toți copiii sunt egali, toți au șanse egale, din punctul nostru de vedere, la a-și trăi copilăria așa cum merită orice copil, iar partea noastră de misiune este să le înfrumusețăm viața și să-i educăm prin poveste, prin păpuși”, a adăugat managerul Teatrului Colibri.

Misiunea Asociației „Vasiliada”, de a oferi servicii sociale persoanelor aflate în dificultate, având la baza dragostea față de semeni, a prins contur prin intermediul numeroaselor proiecte sociale care au avut în vedere sprijinirea copiilor cu risc de abandon școlar, tinerilor post-instituționalizați, tinerilor cu dizabilități, persoanelor vârstnice și a celor fără adăpost, șomerilor și persoanelor inactive pe piața muncii.

Lucrarea Bisericii în Oltenia

Datorită implicării constante în viața socială a persoanelor aflate în dificultate, Asociația „Vasiliada” a devenit în cei 14 ani de activitate una dintre cele mai reprezentative organizații caritabile din Oltenia, desfășurându-și activitatea sub purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte acad. dr. Irineu, arhiepiscop al Craiovei, mitropolit al Olteniei și președinte de onoare al asociației. «„Vasiliada”, care are un trecut istoric foarte bogat, începând de la Sfântul Vasile cel Mare, s-a impus în istorie ca un centru de mare prestigiu și, în același timp, de ajutor față de oameni și față de credincioși, față de cei care au nevoie și cei care sunt deschiși în lucrarea aceasta pe care Mântuitorul Hristos ne-a învățat să o avem față de semenii noștri. În Arhiepiscopia Craiovei, Asociația „Vasiliada” și-a dus cu cinste această lucrare și s-a impus ca o asociație cu largă deschidere față de cei aflați în nevoie», a precizat ÎPS Irineu.

În cei 14 ani de activitate neîntreruptă, Asociația „Vasiliada” a inițiat parteneriate sociale cu instituții publice și private pentru a dezvolta proiecte și campanii sociale, la care s-au alăturat și numeroase persoane publice precum: Baroneasa Emma Nicholson de Winterbourne, Paula Seling, Tudor Gheorghe, Felicia Filip, Liana Stanciu, Cristian Mihăilescu, Ducu Bertzi, Natașa Raab, Diana Țugui. În ultimul an, activitatea Asociației „Vasiliada” poate fi rezumată în cifre astfel: 2.954 beneficiari direcți, 9 așezăminte sociale, 9 proiecte sociale, 46 angajați și 64 voluntari.