Craiova a ratat titlul la juniori B

0
325

Interes deosebit pentru finala campionatului naţional de juniori, care a avut loc sâmbătă seara, la Berceni, între Universitatea Craiova şi Dinamo. Circa 1.500 de spectatori au asistat la meci, mulţi dintre ei susţinând echipa puştilor din Bănie, care au ratat însă câştigarea primului titlu din cariera lor. Meciul s-a jucat practic în prima repriză, una foarte spectaculoasă, cu cinci goluri şi alte faze de poartă. Au câştigat dinamoviştii, scor 3-2, goluri marcate de: Manole 4, 16, Neaţă 22 / Costea 5, Buzărnescu 31. Cel mai bun jucător al finalei a fost declarat Patrick Petre, fiul fostului jucător al „câinilor”. Antrenorul Nelu Petrişor a folosit echipa: Burci (46 Nica) – Ghincea, Obeanu (70 Cojocaru), Luică (46 C. Andrei), Dudea, Armăşelu, Ivan, Buzărnescu, Gheorghiu, Căpăţână, Costea.

În finala mică, Viitorul Constanţa s-a impus în faţa celor de la Viitorul ”Mihai Georgescu” Cluj Napoca, scor 5-2, goluri: Fl. Coman (3), Ianis Hagi şi Al. Stoica, respectiv Moraru şi Dinu.