Franţa şi Germania trebuie să găsească împreună o soluţie la criză

0
356

Premierul francez, Jean-Marc Ayrault (foto), a declarat, ieri, că Franţa şi Germania trebuie să găsească „mână în mână o soluţie pentru a scoate Europa din criză”, adăugând că acest lucru presupune „un dialog mai intens decât cel de până acum”, relatează AFP. „Trebuie ca Germania şi Franţa, mână în mână, să găsească, la 28 şi 29 iunie (n.r. – la Consiliul European) o soluţie pentru a scoate Europa din criză”, la care să se asocieze şi ceilalţi parteneri europeni, a spus premierul francez. „Sunt sigur că o vom găsi, nu am nici o îndoială în acest sens. Acest lucru presupune un dialog mai puternic decât cel desfăşurat până acum”, a menţionat primul ministru francez pe postul de radio Europe 1. A doua zi după ce a formulat critici la adresa cancelarului german, Angela Merkel, şi după vizita preşedintelui francez, Francois Hollande, la Roma, Jean-Marc Ayrault a exclus ideea că Franţa ar vrea să creeze o coaliţie sau un front împotriva şefei executivului german. „În niciun caz”, a subliniat el. „Ar fi o cale greşită (…), o eroare politică gravă, care nu ar duce la nici o soluţie”, a adăugat premierul francez. Joi, Ayrault a îndemnat împotriva „acceptării de formule simpliste”, ca răspuns la avertismentul Angelei Merkel în sensul că Berlinul nu se poate mulţumi cu „soluţii facile” şi „mediocritate” ca reţete în faţa crizei. Premierul francez şi-a justificat ieri remarca din ajun, dând asigurări că nu i s-a adresat „în special doamnei Merkel”, ci „tuturor liderilor europeni”. În limba germană, pe care o vorbeşte fluent, şeful guvernului francez i-a evocat pe fostul preşedinte francez, Francois Mitterrand, şi pe fostul cancelar german, Helmut Kohl, pentru a-şi exprima convingerea că, la fel ca ei, „domnul Hollande şi doamna Merkel vor găsi, împreună, răspunsul” la provocările comune.