Întrucât au primit în ultima perioadă mai multe plângeri din partea unor cetăţeni nemulţumiţi de taximetriştii care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Craiova, în cursul zilei de marţi, efectivele Biroului Rutier Craiova au organizat o acţiune pentru urmărirea modului în care se desfăşoară activitatea de taximetrie în municipiu. Oamenii legii au luat “la puricat” toate documentele acestora, atât pe cele care ţin de legalitatea desfăşurării acestor activităţi, cât şi pe cele prevăzute de legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice. La finalul acţiunii s-au strâns 70 de abateri de natură contravenţională, pentru care oamenii legii au aplicat amenzi în sumă de 6.829 lei, iar pentru defecţiunile tehnice depistate au fost retrase opt certificate de înmatriculare, după cum au precizat reprezentanţii Biroului de Presă al IPJ Dolj.