Campania electorală, premergătoare primului tur al alegerilor prezidenţiale –concomitent s-au ţinut şi cele legislative- aşa cum era descrisă, în presa occidentală, agrementată cu sondaje de opinie, care nu s-au confirmat, părea favorabilă lui Kemal Kilicdaroglu, candidatul opoziţiei, oferta unei coaliţii heteroclite formată din 6 partide. Nu s-a confirmat mai nimic din ceea ce se aştepta, chiar dacă pentru prima dată, în cariera sa, Recep Tayyip Erdogan, la putere de 20 de ani nu şi-a adjudecat un nou mandat, din primul tur, obţinând 49,24% din sufragii. La o participare de 88% la vot, semn al unei bune sănătăţi democratice. Contrar, aşadar, previziunilor, cvasitotalităţii sondajelor, adversarul său Kemal Kilicdaroglu a venit pe locul doi cu doar 45%. Turul decisiv este programat la 28 mai. Considerate pe bună dreptate cele mai importante alegeri prezidenţiale din acest an, ele urmează să stabilească nu doar cine va conduce Turcia, în următorii ani, ci mai ales orientarea politică externă a acestei puteri regionale, cu o populaţie de 85 milioane de locuitori, într-o relaţie flexibilă cu aliaţii tradiţionali, dar şi cu Rusia, într-un context al tensiunii geo-politice şi al războiului din Ucraina. În urma scrutinului de duminică Recep Tayyip Erdogan rămâne bine poziţionat, pentru data de 28 mai a.c.. Mai ales că rezultatul preliminar al alegerilor legislative a dat alianţa aflată la putere (Partidul Justiţie şi Dezvoltare în coaliţie cu Partidul de Acţiune Naţionalistă) ca învingătoare. Se afirmă că Turcia, condusă cu o mână forte, se află în faţa unui moment crucial al istoriei sale. Destule incertitudini persistă. De pildă, prima dintre ele vizează la cine vor merge voturile celui de al treilea candidat, Sinan Ogan (5,3%) care se pronunţase pentru expulzearea celor 3,6 milioane de refugiaţi sirieni, care trăiesc în Turcia. Din punct de vedere economic, Turcia se află într-o situaţie precară, mai ales după cutremurele care au afectat-o de dată recentă, şi asta pune la încercare rezilienţa preşedintelui unei ţări membre NATO din 1952. Din 2014, Recep Tayyip Erdogan a trecut din postul de prim-ministru în cel de preşedinte al ţării şi a rezistat în 2016 la o lovitură de stat preparată de Fethullah Gulen, un predicator care trăieşte în Pensylvania, pe care SUA au refuzat să-l extrădeze. Din acel moment relaţiile Turciei cu Rusia au devenit un element nou al politicii suverane a Ankarei. Cum lovitura de stat menţionată a eşuat, potrivit unor experţi cu ajutorul Rusiei, Recep Tayyip Erdogan a procedat la o operaţiune de „curăţire” în rândurile presei, administraţiei şi a altor cercuri ale puterii, nu lipsite de elemente neloiale. La actualele alegeri prezidenţiale s-a mizat pe Kemal Kilicdaroglu în rolul lui „Zelenski turc”. Anturajul lui Kilicdaroglu a beneficiat de susţinere consistentă de afară, dar Erdogan ştie de acum jocul. Meral Akshener, liderul Bon Party, care este şi primarul Istanbulului, şi reprezentantul Partidului Republican al Poporului, Ekrem Imamoglu, pro-occidentali şi naţionalişti au dat confruntării politice accente speciale: între forţele axate pe interesul naţional, conduse de Recep Tayyip Erdogan şi aliatul său Devlet Bahceli, liderul Partidului Mişcarea Naţionalistă, şi forţele orientate spre SUA vs. integrarea în UE, oficial conduse de Kemal Kilicdaroglu, dar în realitate deciziile aparţinând centrelor occidentale. După eşecul loviturii de stat, de care pomeneam, Erdogan a convenit cu preşedintele rus cumpărarea unui sistem de rachete antiaeriene S400 în valoare de 2,5 miliarde dolari, ceea ce a condus la relaţii tensionate între Turcia şi SUA. Cu Franţa, Turcia a intrat în conflict pe chestiunea imixtiunii în Libia, iar cu Grecia şi Cipru pe problema resurselor energetice şi frontierelor maritime în Mediterana orientală. În fine nu trebuie uitat că Turcia a blocat pentru moment accesul Suediei în NATO, acuzând Stockholmul de găzduirea unei organizaţii teroriste kurde. Poveste cunoscută. Alegerile din Turcia au o importanţă covârşitoare asupra întregii regiuni, ele fiind urmărite cu maxim interes. Turul doi nu este încă jucat, chiar dacă Recep Tayyip Erdogan are un avans de câteva procente asupra adversarului său, şi ceea ce urmează suscită o atenţie aparte.
