Ministrul Culturii susţine organizarea spectacolelor de teatru sau de operă în aer liber

0
779
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a afirmat joi că susţine ideea organizării spectacolelor de teatru sau de operă în aer liber, dar a subliniat că factorul decizional în luarea acestei decizii este Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, potrivit Agerpres.
„Să ştiţi că pe Broadway s-a luat decizia ca până la sfârşitul anului să se joace doar spectacole ‘one man show’. Ca să fie clar: din punct de vedere al repertoriului, se pot respecta sau nu anumite norme. Iar legat de aceste spectacole în aer liber, noi susţinem această idee, chiar am încercat să o instituţionalizăm, să încercăm să o organizăm într-un festival, dar tot Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă este factorul decizional, dacă va aproba sau nu acest proiect. În intenţia noastră este să avem spectacole în aer liber, nu doar de teatru, ci şi spectacole de operă. Deja, la Cluj există Opera Aperta, care s-a dovedit a fi un real succes şi de aceea încercăm să implementăm astfel de proiecte, spectacole de teatru sau de operă, operetă în aer liber, pentru că asta aduce şi o accesibilitate mai mare către public şi un risc mult mai scăzut din punct de vedere epidemiologic. Dar, repet, este un lucru pentru care noi pledăm, dar decizia finală nu este a Ministerului Culturii în acest sens”, a spus Gheorghiu la finalul unei conferinţe de presă de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

În ceea ce priveşte redeschiderea cinematografelor, Gheorghiu a spus că tot CNSSU va stabili când pot fi deschise şi în ce condiţii.

„Dar noi am pledat ca într-o etapă a doua să fie permisă, dar cu condiţii foarte drastice în primă fază. Cei din zona sanitară, epidemiologii, consideră de mare risc aceste instituţii de spectacol şi cinematografice. Spun dânşii că acolo unde stau persoanele fără a se mişca timp de două ore sau chiar mai mult riscul epidemiologic este mult mai mare decât acolo unde timpul petrecut în acea incintă şi în mişcare este mai scurt”, a arătat ministrul.

Tot el a precizat că, din discuţiile cu epidemiologii, a reieşit că o soluţie va fi găsită, cel mai probabil, după 1 iunie.

„Pentru că dacă vom vedea o îmbunătăţire a acestor cifre (în legătură cu îmbolnăvirile – n.r.), cu siguranţă vom avea o nouă serie de relaxare a măsurilor”, a subliniat Gheorghiu.

Ministrul s-a referit şi la organizarea de mari evenimente.

„Noi am avut ieri o întâlnire, la care a participat şi domnul premier Ludovic Orban, cu organizatorii de mari evenimente şi deja aceştia şi-au exprimat ei dorinţa să oficializăm faptul că până la 1 septembrie nu se va organiza niciun eveniment cu o participare mai mare de 1.000 de persoane, pentru că asta i-ar ajuta şi pe ei în a-şi face paşii contractuali, au de reziliat nişte contracte, pentru că şi pentru dânşii e clar că nu se mai poate organiza nimic până la l septembrie cu peste 1.000 de persoane. Noi, deocamdată, nu putem lua această decizie în mod oficial la nivel de Guvern, pentru că tot ce se poate lua ca decizie guvernamentală în această perioadă ţine de starea de alertă, deci e valabil până la data la 15 iunie”, a spus ministrul.

În altă ordine de idei, Bogdan Gheorghiu a dat asigurări că iniţiativa Ministerului Culturii ca artiştii care au venituri exclusiv din drepturi de autor să poată beneficia de 75% din venitul avut va rămâne valabilă şi pe perioada stării de alertă, scrie Agerpres.ro