Să „salutăm” manifestanţii anti-PSD!

Manifestanţii anti-PSD, la mitingurile organizate la Galaţi şi la Iaşi, ar putea avea probleme cu legea, a opinat ministrul de Interne, Carmen Dan, care a cerut subalternilor să studieze imaginile filmate la manifestările de săptămâna trecută, pentru a se sesiza Parchetul. Un punct de vedere, nu o decizie. În opinia avocaţilor protestatarilor, aceştia nu au comis nicio violenţă, poate „doar aceea de a-şi fi fracturat, probabil, vreun deget, lovind cu palmele şi pumnii în metalul acelor autobuze”. Cinste lor aşadar! Că toţi, cei din autobuze, au simţit că li se taie respiraţia, nu se mai pune, deşi atacatorii ţipau de parcă ar fi luat, din greşeală, un fier încins în mâini. Dar, nimic fără… Dragnea, care „construieşte” o astfel de atmosferă tensionată, pentru a justifica o intervenţie în forţă, cel puţin la fel de violentă ca aceea din 10 august anul trecut. Cu siguranţă „construită” de el însuşi. Acesta este un tip de raţionament nu de bodegă, la al şaptelea şpriţ, ci exprimat vioi şi dezinvolt în spaţiul public. Şi acceptat. Imaginile terifiante oferite cu asaltul asupra unor autobuze, aflate în trafic, cu simpatizanţi PSD, de la Galaţi, nu au nevoie de multe comentarii. Să admitem însă că din autobuzul respectiv ar fi coborât nişte zdrahoni, la fel de înfierbântaţi, care provocaţi ar fi reacţionat „proporţional”. Confruntarea fizică nu face casă bună cu raţiunea, cu simţul dreptăţii. Asta e o certitudine. Dar actuala stare de înfierbinţeală prelungită, la nivel de individ, dar şi de grupuri sociale, este întreţinută artificial, dopată permanent, cu bună sau rea credinţă, dar din convingere. Se bate o tobă a urii, până când oricărui gură-cască îi vâjâie urechile, întunecându-i-se simţurile, plonjând în grozăvii isterice. Ce se întâmplă cu noi? Care am mai traversat astfel de episoade regretabile, generate tot de actualitatea politică şi cu greu am reuşit să ne punem de acord finalmente cu noi înşine, sentimentul solidarităţii rămânând oricum alterat, prin marea „purificare morală” anunţată cu surle şi trâmbiţe. O fisură adâncă se lărgeşte la nivelul întregului edificiu social, împărţiţi fiind de acum în PSD-işti răi şi opozanţi buni. Guvernul cel rău, prin aşa-zisele atacuri la adresa statului de drept şi… independenţa justiţiei, proiectează Europei faţa urâtă a României. Şi de aici până la anatemizarea totală, calea nu e prea lungă. Dar cum poate fi acceptată ideea că un guvern votat şi susţinut de o majoritate parlamentară, democratic şi legitim aleasă, nu ar reprezenta o voinţă populară? Chiar în ziua în care INS anunţa oficial că România are o creştere economică de 5%, în primul trimestru al anului, peste media din Uniunea Europeană, preşedintele ţării pretindea că guvernarea actuală nu a făcut nimic bun. Ce poate să creadă omul de rând? Să ignorăm prin subapreciere şi minimalizare ceea ce s-a întâmplat la Galaţi şi Iaşi? Dar dacă acesta este doar începutul? Credem bineînţeles în existenţa, încă, a unei conştiinţe naţionale, europene, la care ne simţim branşaţi, dar adoptând tehnica lipsită de scrupule a disimulării, neo-marxiştii se feresc să etaleze întreaga radicalitate a scopurilor, înainte de a fi tocit sensibilitatea populaţiei obişnuite. Tehnica tatonării discrete este cunoscută: administrezi o singură pilulă şi după un moment de expectativă, dacă vezi că nu a fost prea puternică, revii. Cu altă doză. Nu e nevoie de incursiuni în istorie pentru a înţelege cât de uşor se poate întuneca orizontul politic. Şi vitregia să se abată asupra tuturor. Poate că „evenimentele minore”, de care vorbeam, ar trebui privite prin potenţialul periculos pe care îl puteau declanşa. Ne aflăm într-o campanie electorală pentru alegeri europarlamentare şi nu într-un joc de politică internă. Şi dacă unii salută manifestanţii anti-PSD nu au decât să o facă. Dar lucrurile nu se circumscriu logicii normale şi derapajele rămân iminente în astfel de ocazii.