Potrivit IPJ Dolj, duminică, 15 mai a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene împreună cu poliţişti rutieri din cadrul Biroului Rutier Craiova şi formaţiunilor rutiere din judeţ au executat o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii prevenirii evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 167 amenzi de peste 37.300 lei, dintre care 117 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 4 permise de conducere fiind reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Astfel, Cristinel E., 34 de ani, din Craiova a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Severinului din Craiova, cu viteza de 99 km/h. Acesta a fost sancţionat de poliţiştii rutieri cu amendă, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 R.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord