Sorin Frunzăverde, cercetat sub control judiciar

0
288

DNA a anunţat, vineri seara, că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începand de la data de 15 mai 2015 până la data de 13 iulie 2015, faţă de preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, care este acuzat că şi-a folosit influenta in scopul obtinerii mai multor voturi la prezidentialele din 2014.

 Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a venit la DNA, vineri, fiind citat pentru a fi audiat în dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie care ar fi fost comise în 2014. După aproximativ patru ore de audieri, Frunzăverde a părăsit sediul DNA fără să facă vreo declaraţie referitor la audierea sa. Cu o zi în urmă, acesta declarase că a fost informat că ancheta ar avea legătură cu turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. „Eu nu sunt în Reşiţa, dar am aflat de la cei care fac percheziţiile că sunt percheziţionat pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Nu mi-au spus mai mult la telefon. Nu m-au chemat să vorbesc cu procurorii, am desemnat reprezentanţi”. Procurorii DNA au efectuat joi perchezitii la biroul lui Frunzaverde, ca urmare a continuării cercetărilor în cauza înare a fost arestat preventiv vicepreşdintele CJ Ionesie Ghiorghioni pentru trafic de influenţă.