Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, ieri, răspunzând unei întrebări, că nu ştie dacă moţiunea de cenzură depusă de PNL va fi citită şi dezbătută în Parlament până în 25 mai, data alegerilor europarlamentare, el arătând că Birourile Permanente reunite vor stabili luni calendarul în acest sens. „Nu ştiu să vă spun acest lucru. Luni va avea loc şedinţa Birourilor Permanente reunite, care va stabili calendarul acestei moţiuni de cenzură”. Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, miercuri, că moţiunea de cenzură iniţiată de liberali trebuie să fie prezentată luni în plenul celor două Camere ale Parlamentului, solicitând PSD şi şefilor Camerei Deputaţilor şi Senatului să respecte prevederile Regulamentului. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a explicat, marţi, că şedinţa Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului nu a avut cvorum, motiv pentru care nu a putut fi stabilită data dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiată de PNL, acest lucru urmând a fi tranşat luni.
Acasă Actualitate Actualitate internă Tăriceanu: Nu ştiu dacă moţiunea de cenzură va fi dezbătută până pe...