Angajaţii din Învăţământ, cei mai săraci salariaţi din ţară

0
332

Datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică indică o scădere a salariilor din învăţământ cu 28,49% în luna martie 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Prin urmare, un profesor debutant are un salariu net de 660 lei,  un profesor cu grad didactic II şi o vechime de 10 ani are un salariu de 805 lei, iar un profesor cu grad didactic I şi 25 de ani vechime are un salariu de 1.100 lei.
Aplicarea Legii de salarizare în 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar loveşte până şi în mamele din învăţământ. Cadrului didactic cu o vechime de 9 ani, care intră în concediu pentru creşterea copilului, nu i se mai consideră vechime efectivă la catedră, aşa cum prevedea vechea legislaţie, perioada din timpul concediului de maternitate.

Consecinţa este aceea că nu mai poate beneficia de sporul de stabilitate, de 15%, pe care ar fi trebuit să îl primească la o vechime de 10 ani.

“Guvernul României a reuşit, prin toate măsurile aplicate în ultimii ani, să transforme angajaţii din învăţământ în cerşetori. Este inadmisibil ca un cadru didactic să fie cel mai prost plătit angajat din ţară, în condiţiile în care responsabilităţile pe care le are sunt extrem de mari. Vă întrebăm, domnilor guvernanţi, cum poate un profesor să mai impună respect în faţa elevilor şi a societăţii, dacă nu are cu ce se hrăni, nu are bani de cărţi sau de haine şi îşi poate achita cheltuielile lunare de întreţinere? Nivelul salariilor arată, încă o dată, dispreţul guvernanţilor faţă de salariaţii din sistemul de învăţământ”, a precizat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, într-un comunicat al federaţiei.

Nesiguranţă pentru viitor

Liderii sindicatului „Spiru Haret” Dolj susţin că salariile angajaţilor din sistemul de învăţământ ar putea să mai scadă, având în vedere faptul că nu mai există Contract Colectiv de Muncă la Nivel Naţional.

„Prin Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Naţional era stabilit salariul minim pentru munca necalificată, studii medii, studii de scurtă durată şi studii superioare. Acest act normativ nu mai există şi prin urmare toate aceste prevederi pică, iar pentru anul acesta avem ca punct de referinţă salariul minim negociat odată cu grilele din Legea de salarizare unică respectiv, 670 de lei. Prin urmare, nu este exclusă situaţia ca, în această criză care nu se mai termină,  să se ajungă să uniformizeze încadrarea indiferent de studii. Ar fi cumplit ca un cadru didactic aflat în primii ani de activitate, de exemplu,  să fie încadrat cu 670 de lei în loc de 880 de lei”, a spus Constantin Lungulescu, preşedintele sindicatului „Spiru Haret” Dolj. Totodată, prin excluderea Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Naţional, preşedinţii confederaţiilor sindicale nu mai pot negocia drepturile salariale ale angajaţilor cu reprezentanţii Guvernului şi cei ai patronatelor, ceea ce atrage desfiinţarea activităţii sindicale.