Amintirea „de neuitat” a unei… gustări frugale!

Eram la o zi de la alegerile prezidenţiale din 2009 şi Vasile Blaga, Radu Berceanu, Adriean Videanu, surprinşi de reporterii de televiziune la ieşirea din sediul MAI, justificau întâlnirea în fel şi chip, inclusiv prin „luarea unei gustări frugale”. Momentul avea simbolistica sa, nedesluşită până la capăt, dar, oricum, grăitoare prin faptul că trioul respectiv, unit în cuget şi simţiri, depusese strădanie în campania electorală prezidenţială. Ce a urmat se ştie şi, după bascularea celor enumeraţi din Guvern, a urmat şi marginalizarea în partid. Poate îndreptăţită, poate nu. Şi, aşa cum s-au desfăşurat dezbaterile Convenţiei Naţionale a PDL, partidul a arătat mai de grabă brânzit decât viu, dinamic, responsabil, apt să-şi însuşească toate erorile şi neîmplinirile în actul de guvernare. Cu câteva excepţii – Sorin Frunzăverde, Cezar Preda, Vasile Blaga – s-a preferat discursul triumfalist, şablonard, ipocrit, indigest. S-ar putea spune chiar că marele învins la Convenţia Naţională a PDL a fost limbajul, deloc în curs de normalizare, lipsit de orice frăgezime, cu tendinţa recuplării la stilistica partidului unic, îndreptăţit şi glorios în perpetuitate. Nici celelalte partide, acum în opoziţie, n-au dovedit întotdeauna că sunt scutite de inerţii, de improprietăţi, de inadvertenţe. Dar, oricum, atâta tămâiere, linguşeală ridicolă, absenţa oricărei componente critice la adresa liderului, fie şi în limitele convenţionalului, n-au dezvoltat. Tonul general a fost de suficienţă iresponsabilă şi, în afara dorinţei exacerbate de a păstra puterea, şi după alegerile de anul viitor, altceva nu s-a reţint. Admitem: orice partid democrat este înclinat să se laude, să-şi apere poziţiile, să-şi justifice eşecurile. Toate se explică şi încearcă să minimalizeze argumentele criticilor. Dar lucrurile au o limită. E periculoasă convingerea că tratamentul optim al unei boli constă în ignorarea ei fudulă, în minciună şi în inacţiune. Între lucrurile grave rostite de Vasile Blaga, fostul secretar general al partidului, şi autoglorificarea lui Emil Boc, a fost o prăpastie. Optimismul debordant al acestuia, afişat în cele mai negre situaţii, n-avea nici un sens, fiind el însuşi lipsit, de multă vreme, de orice credibilitate. S-a vorbit, la un moment dat, de pedalele PDL, una la Guvern, alta la Modrogan. Mai trebuie precizat, oare, unde se află pedalele adevărate ale partidului? Convenţia Naţională a PDL a adus victoria, nici raţională, nici emoţională, a lui Emil Boc şi înfrângerea lui Vasile Blaga şi a taberei sale, mulţi dintre membrii acesteia, exceptându-l pe Sorin Frunzăverde, refuzând a mai candida la funcţiile avute iniţial în vedere. S-a pus, aşadar, cruce, cum se spune, oricărei pretenţii de reformă a PDL, fiindcă fibrilaţiile lui „Pleaşcă”, fostul ministru Theodor Paleologu, bolnav de carierism şi oportunism ca atâţia alţii, mistuit de un secuvinism fără margini, chiar dacă au amuzat sala, aidoma unui clovn, i-au adus 24 de voturi. În schimb, Convenţia Naţională a PDL a acutizat conflictul dintre tabere, ameninţată fiind unitatea partidului. De altfel, însăşi procedura moţiunilor, pentru partidele noastre, constituie o premisă a eventualelor despărţiri. Simplu şi concis, PDL a ieşit slăbit, nu întărit, din Convenţia sa naţională. Iar pentru Radu Berceanu, Vasile Blaga şi Adriean Videanu „gustarea frugală” din decembrie 2009 rămâne o amintire interesantă. Poate de referinţă.