„Floarea de salcâm”, sărbătoarea parfumată a celărenilor

0
587

De mai bine de trei decenii, celărenii dedică una din zilele de mai florii de salcâm, devenită în timp sărbătoare tradiţională, ce atrage anual sute de doljeni. Şi cum altfel ar putea fi, când comuna se bucură, în apropierea verii, de parfumul delicat al pădurii de salcâm, odată cu declanşarea înfloritului, care se produce, în general, în jurului datei de 15 mai şi se prelungeşte până la sfârşitul lunii iunie.

Floarea de salcâm”, căci aşa este cunoscută de zeci de ani cea mai mare sărbătoare a localităţii Celaru, scoate din ritmul cotidian tot cetăţeanul, şi-l transpune, pentru o zi, într-o lume care exaltă de mireasmă, adevărată aromoterapie, bună psihicului şi sufletului. Şi dacă mai adaugi şi muzică, şi joc şi voie bună, „terapia” rezultată este mai grozavă decât orice. De asta au avut parte, ieri, celărenii şi toţi doljenii care au poposit în pădurea cu salcâmi de la Celaru, într-o zi de duminică perfectă.

Susţinere la nivel înalt

Începutul zilei a fost dedicat microbiştilor şi susţinătorilor echipei locale – „Victoria Celaru”, care s-a întâlnit cu echipa „Sporting Rojişte”, într-o partidă al cărei start s-a dat la ora 11.00. Emoţiile au fost mari de ambele părţi, cu atât mai mult cu cât în tribune s-au aflat preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, respectiv Ion Prioteasa şi Cristi Iovan, deputatul Ion Călin şi vicepreşedintele PSD Dolj, Florin Stancu. „Suntem şi noi o echipă aici, la meciul care se dispută între Victoria Celaru şi Sporting Rojişte, cu precizarea că le susţinem pe ambele şi, totodată, susţinem atmosfera în spiritul fair-play-ului. Sunt oameni care iubesc fotbalul, care vin meci de meci să-şi susţină favoritele, iar asta o dovedeşte şi numărul mare de microbişti prezenţi astăzi aici. În continuare, vom fi alături de toţi doljenii care au venit la Celaru pentru a urmări spectacolele organizate în această zi de sărbătoare”, a mărturist Ion Prioteasa.

La fântâna lui Murgan…

Două ore mai târziu, imediat după ce arbitrul a fluierat finalul meciului, toată lumea s-a îndreptat către troiţa din comună, cunoscută sub numele de Fântâna lui Murgan, punctul în care s-au desfăşurat manifestările cultural-artistice. Elevii de la şcola generală au deschis spectacolul, cu poezie, urmată de interpretare, fără să lipsească jocurile şi concursurile dedicate celor mici.

Folclor autentic, cu grupul „Brâuleţul”

Cel mai vestit grup folcloric din Celaru, „Brâuleţul”, iubit atât de celăreni, cât şi de doljenii şi românii din ţară şi străinătate, a susţinut un spectacol deosebit, cu cântece populare din zonă, dar şi melodii celebre din folclorul tradiţional, interpretate odinioară de cunoscuţi solişti. Muzica grupului a săltat la joc audienţa, lucru lesne de înţeles, mai ales că numele „Brâuleţului” provine de la un cunoscut joc popular, la fel de îndrăgit ca sârba oltenească. Atmosfera a fost întreţinută pe parcursul zilei, în aceeaşi notă, de formaţia locală de lăutari, horele şi sârbele având, cu detaşare, cei mai mulţi participanţi.

„Floarea de salcâm este preferata noastră… De aproape 30 de ani îi dedicăm o zi de mai, o zi în care celărenii se destind cu parfumul emanat de salcâmi, se simt bine şi se simt mândri că au o asemenea pădure, care nu numai că dă un tonus pozitiv, dar care are şi rolul de a proteja comuna. Sărbătoarea Floarea de salcâm este un prilej pentru noi toţi să ne mai descreţim frunţile, să ne bucurăm de un spectacol în natură”, a mărturisit primarul comunei Celaru, Stelian Celăreanu.

Ion Prioteasa

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj: „Am petrecut câteva momente extrem de plăcute aici. Satul în sărbătoare, pădurea de salcâm care dă să înflorească, oamenii şi locul sunt deosebite. Organizarea spectacolelor de azi este o reuşită, iar prezenţa în număr mare a oamenilor arată că aşa stau lucrurile. Este o dovadă că frumuseţea unei asemenea zile nu stă în grandoare, ci în arta de a face din lucrurile aparent banale un mijloc plăcut de a te relaxa. Primarul Stelian Celăreanu a demonstrat, încă o dată, că este un bun gospodar.

Peste 150 de hectare de teren de pe raza localităţii vor fi plantate cu salcâm, printr-un program de împădurire a terenurilor agricole, accesat de Primăria Celaru. Astfel, peste câţiva ani, comuna va beneficia de un puternic „dig” natural împotriva fenomenelor precum deşertificarea.

Aşezată pe şoseaua Leu-Vişina, la o distanţă de 45 de kilometri de Craiova, şi la 25 km de Caracal, comuna Celaru este situată pe un teren de şes, la marginea dunelor de nisip care se prelungesc de la Jiu până aici, dune care au fost oprite prin plantaţiile de salcâmi înca de acum 100 de ani.

De-a lungul timpului, liderul administraţiei publice locale a fost în permanenţă preocupat de dezvoltarea comunei. Azi, localitatea beneficiează de canalizare şi staţie de epurare, de un dispensar uman construit din temelii şi de drumuri comunale reabilitate. Alimentarea cu apă potabilă a fost extinsă în satele componente, Ghizdăveşti, Marotinu de Jos, Marotinu de Sus şi Soreni.

Locuitorii comunei Celaru se pot mândri cu singurul muzeu sătesc din judeţ, care adăposteşte peste 1.300 de exponate, distribuite în opt încăperi. Aici pot vi văzute obiecte de uz casnic şi gospodăresc, colecţii de numismatică, roci, icoane, obiecte de cult şi porturi populare.