În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 117 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 60.000 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 24 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. ” În timpul acțiunii, un tânăr, de 23 de ani, din Motru, județul Gorj, a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 134 km/h, pe DN 6. Cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform prevederilor OUG 195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile. De asemenea, o femeie, de 32 de ani, din municipiul Craiova, a fost înregistrată de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 120 km/h, pe DN 6. Aceasta a fost sancționată contravențional, conform prevederilor OUG 195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj .
















