Consiliul local al orașului Leverkusen ia în calcul solicitările de a denumi o stradă sau o piață după antrenorul lui Bayer Leverkusen, Xabi Alonso, cel care a condus echipa către o performanţă istorică, primul său titlu în Bundesliga.
Înaintea meciului cu Werder Bremen, câştigat cu 5-0, fanii au lipit autocolante pe care scria „Xabi-Alonso-Allee” (Bulevardul Xabi Alonso) pe indicatoarele stradale, iar municipalitatea caută acum modalități pentru a oficializa iniţiativa fanilor. De asemenea, Xavi Alonso, directorul sportiv Simon Rolfes și directorul executiv Fernando Carro urmează să devină cetățeni de onoare ai orașului.
Leverkusen va primi trofeul Bundesliga în ultima zi a sezonului, pe 18 mai, iar petrecerea oficială va avea loc pe BayArena pe 26 mai, la o zi după finala Cupei Germaniei, pe care Leverkusen o va disputa cu Kaiserslautern. “Neverkusen” poate face tripla, fiind cu un pas în semifinalele Europa League, după victoria cu 2-0 în prima manșă a sferturilor de finală împotriva lui West Ham. Leverkusen este neînvinsă în toate cele 43 de meciuri ale sezonului.