Preşedintele Klaus Iohannis a criticat pactul convenit între Biserica Ortodoxă şi MAI, privind distribuirea Luminii de Paşte, considerându-l neinspirat, întrucât cuvântul de ordine rămâne în continuare „staţi acasă”. Or, acordul cu BOR, pentru mulţi credincioşi putea sugera că „ne putem relaxa, ceea ce nu este adevărat”. BOR a publicat noul acord cu MAI, şi Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de personalul clerical cu aportul a maximum 5 voluntari, sâmbătă 18 aprilie, începând cu orele 20.00. Trecem peste discuţiile cu statul laic. Într-un context mai larg nici slujitorii bisericii nu s-au arătat pregătiţi să reacţioneze adecvat şi a rezultat un prilej de dihonie, de care nu ne era dor, dată fiind şi prelungirea stării de urgenţă cu încă 30 de zile. Între altele, acordul cu BOR contravenea ordonanţelor militare, deci nu avea temeinică bază legală. Cu toate acestea marţi seara, premierul Ludovic Orban declarase la Realitatea Plus că trebuie să existe o colaborare între echipele MAI şi preoţii parohi, iar măsurile stabilite de BOR şi MAI cu ocazia Sfintelor Paşti nu vor genera riscuri de răspândire a coronavirusului. A fost premiza a ceea ce a urmat. Şi totuşi, ceea ce s-a uitat, ne aflăm în Săptămâna Patimilor, când dimensiunea comunitară e sporită şi participăm cu toţii, ceea ce ni se întâmplă tot mai rar, la un crez comun, dincolo de opţiunile de conjunctură ale fiecăruia. De acest detaliu trebuia ţinut seama. Şi cel puţin tonul discuţiei putea fi altul. E păcat că lucrurile decad în agitaţie sterilă, prin ireligiozitatea precumpănitoare, pe scena politică, dispusă să polemizeze, să stigmatizeze, etalând un subton de impostură falselor dezbateri polemice. S-a bombănit toată ziua de ieri deversându-se colecţii de antipatie reciprocă, între taberele politice, într-un moment în care buna dispoziţie, elanul, jubilaţia, erau recomandate. S-a replicat crispat şi pripit, probă a unei contaminări cu sentimentul insecurităţii. Şi asta fiindcă nu ne mai definim prin ceea ce suntem, ci prin ceea ce respingem, părăsiţi iremediabil de orice detentă a bucuriei. Şi simţim asta. Dar sărbătorile de Paşte nu se pot disocia de lecţia morţii asumate în toată scandaloasa ei indigenţă. Să repetăm: Marcel Vela, ministrul de Interne, a infirmat bârfele apărute în spaţiul public. Se poate admite că intenţia sa a fost bună. Sau putea părea bună, justificată fiind prin evitarea aglomeraţiei din noaptea de Înviere cu ocazia primirii Luminii printr-o înţelegere cu oamenii BOR. Trecem peste „nesincronizarea” în declaraţii ale lui Marcel Vela cu Virgil Guran, consilier al primului-ministru, ceea ce a augumentat confuzia. În termeni religioşi, viciilor li se spun patimi. Care nu atacă solitar, ci în haită. Ne-am făcut din adversitate, din exprimarea ei o profesie lucrativă cu un program un mod de viaţă. Ştim că traversăm o cumpănă. Nu suntem singurii, într-o astfel de situaţie. Şi nu ne este deloc uşor. Dimpotrivă. Pe vremuri, lumea se culca şi scula făcând o rugăciune. Să te scoli şi să te culci cu maxilarele încleştate, să fii locuit de proiectul demolării trebuie să fie cumplit. Ura pare să fi devenit, de ceva vreme, nu doar un mod de viaţă, ci un divertisment, un ideal. Repetăm, suntem în ultima săptămână din postul Sfintelor Paşte. Săptămâna Mare, numită şi Săptămâna Patimilor. Să ne dorim în aceste zile doar disocierea pe cât posibil, evadarea din anticamera iadului, păstrându-ne cumpătul. Ceea ce, să recunoaştem, nu e uşor lucru.
