Activități pentru copiii Centrului „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei

0
463

Centrul pentru copii „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei a dezvoltat în această perioadă o serie de activități recreativ-educaționale și culturale pentru copiii care provin din familii aflate în dificultate. Activități atât de terapie ocupațională desfășurate în cadrul așezământului social, cât și în parteneriat cu instituții de cultură și mass – media au fost inițiate pentru aproximativ 60 de copii din Craiova și din mai multe localități doljene. Astfel, 40 de copii dezavantajați social din localitățile doljene Ghindeni, Malu Mare și aproape 20 de copii din cadrul Liceului Tehnologic Special „Beethoven” și ai Școlii Gimnaziale Speciale „Sfântul Mina” au fost implicați de specialiștii Centrului în ateliere de pictură și de creație, continuând cu vizitarea mai multor instituții din Craiova

Vizite la instituții mass-media

„ 25 de copii din cadrul Școlii Gimnaziale Ghindeni sunt implicați în activități cu rol în dezvoltarea abilităților de  viață  independentă, precum ateliere de pictură pe sticlă, ateliere de confecționat păpuși din linguri de lemn, cât și vizitarea instituțiilor de cultură din Craiova, precum Studiourile Radio Oltenia Craiova, Biblioteca Județeană „Alexandru și  Aristia  Aman”, Tipografia SUD și Secția de Științele Naturii a Muzeului  Olteniei. Totodată, 17 elevi din Cadrul Liceului Tehnologic „Inginer Ionete Aurelian” Malu Mare beneficiază de serviciile socio-educaționale ale Centrului Arhiepiscopiei Craiovei”, a declarat Loredana Nisipașu, coordonatorul Centrului „Aripi de Lumină”.

Copiii participă săptămânal la acțiunile Centrului, printre acestea numărându-se vizitarea Secției de Etnografie și a expozițiilor permanente ale Secției de Istorie și Arheologie a Muzeului Olteniei, precum expoziția „Redescoperă istoria”. De asemenea, copiii participă la ateliere de pictură  și de creație, toate acestea contribuind la dezvoltarea abilităților practice, creative, a imaginației și la îmbunătățirea cunoștințelor generale.

„Centrul Aripi de Lumină a inițiat de-a lungul timpului numeroase parteneriate, atât cu instituții de învățământ, cât în aceeași măsură cu instituții de cultură din Craiova. Urmărim prin aceste acțiuni să contribuim la dezvoltarea orizontului cultural al beneficiarilor, iar în acest scop, cunoașterea tradiției, istoriei, importanței lecturii prin vizitarea instituțiilor reprezentative din Craiova nu fac decât să dezvolte la acești copilași abilități esențiale pentru viață”, a subliniat asistent social Carmen Duțu.

Ateliere de educație muzicală și de creație tradițională

Alte activități în care sunt implicați  copiii de la Centrul „Aripi de Lumină” sunt ateliere de creație tradițională „Ca la țară”, sub coordonarea Laurei Pumnea, atelier de educație muzicală „Să ne împrietenim cu muzica”, coordonat de Diana Ciucă, ambele fiind desfășurate la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, ateliere de teatru desfășurate în cadrul Centrului, sub coordonarea actriței Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova Petronela Zurba și activități interculturale, coordonate de voluntari ai Asociației Comunități pentru Tineret și ai Centrului Regional de Economie Socială.