Universitatea atacă la TAS decizia UEFA

1
420

Clubul Sportiv Universitatea Craiova a anunţat că a primit oficial decizia UEFA de a nu-i permite participarea în cupele europene în sezonul 2015-2016, însă a hotărât să o conteste la Tribunalul Sportiv de la Lausanne, considerând că şi-a câştigat pe teren dreptul de a evolua în Europa League. „Ştiinţa Craiova a renăscut din dorinţa de a reda oltenilor demnitatea şi mândria. Pentru a atinge acest deziderat nimic nu ne va sta în cale. Împreună mergem mai departe. La mijlocul lunii februarie, Universitatea Craiova a depus spre analiza UEFA o cerere cu privire la dreptul clubului nostru de a evolua în competiţiile organizate sub egida forului continental în sezonul 2015-2016, însoţită de documentaţia aferentă. Universitatea a primit răspunsul din partea UEFA privitor la solicitarea de a participa în competiţiile europene. Este un răspuns nefavorabil, deşi forul continental precizează că Universitatea Craiova a respectat toate regulamentele. UEFA rămâne însă consecventă regulii ca pentru a participa în cupele europene, toate cluburile trebuie să aibă trei ani consecutivi de afiliere la federaţiile naţionale, motivând astfel decizia. Potrivit regulamentelor, Universitatea Craiova are dreptul de a ataca hotărârea UEFA la TAS. Din respect faţă de dorinţa suporterilor noştri de a vedea cât mai repede echipa revenită în competiţiile europene, acolo unde a reuşit performanţe fantastice, fiind prima formaţie din România care a atins semifinalele unei cupe europene, clubul nostru va face acest demers. Vrem să reuşim în demersul nostru deoarece ştim că fotbalul craiovean, Ştiinţa noastră dragă, Craiova Maxima, Campioana Unei Mari Iubiri merită această şansă” este comunicatul clubului din Bănie.

1 COMENTARIU

  1. Această situație a CSU este asemanatoare celei a Nadiei Comăneci , afișajul notei nefiind posibil deoarece nu se credea că cel puțin un sportiv va lua nota 10. UEFA nu a luat în calcul posibilitatea ca o echipă de fotbal care nu are cel puțin 3 ani în primul eșalon , să ajungă în cupele europene . Cu toate că este hulită de unii , fie ei și iubitori ai fotbalului , se vede de departe că CSU Craiova este revelația campionatului de fotbal din România , ediția 2014-2015 !

Comments are closed.