Cârţu: „Jucătorii trebuie să simtă rivalitatea cu Dinamo”

0
528

Antrenorul Ştiinţei speră ca echipa să treacă peste eşecul de la Târgu Mureş şi răspunsul negativ al UEFA şi să fie conectaţi la maxim pentru derby-ul de duminică

Primul eşec după aproape 8 luni şi vestea că anul acesta nu poate evolua în Europa League a afectat atmosfera din lotul Universităţii Craiova chiar înaintea celui mai important meci pentru suporteri, cel cu Dinamo. Directorul tehnic al alb-albaştrilor, Sorin Cârţu, nu a trecut aşa uşor peste eşecul de la Târgu Mureş, pus atât pe seama erorilor defensive, cât şi pe anumite erori de arbitraj. „Trebuia să pierdem la un moment dat, fiindcă nu suntem Barcelona. Înfrângerea ne-a lăsat însă un gust amar, fiindcă nu am jucat ce trebuia şi este păcat, pentru că am avut meciuri mai grele decât cel cu ASA şi nu le-am pierdut. Au fost şi nişte erori de arbitraj. Acelaşi asistent (Sebastian Gheorghe, n.r.) a validat golul lui N’Doye, dar a ridicat steagul când a scăpat singur Nuno Rocha. Şi alte faze…” spune tehnicianul oltean.

Sorin Cârţu este printre cei care cunosc cel mai bine adversitatea craiovenilor faţă de Dinamo, iar la meciul de duminică speră ca şi jucătorii să înţeleagă această dorinţă acerbă a fanilor de a învinge marea rivală. „La Craiova, ura pentru Dinamo a rămas de pe timpuri, nu se compară cu adversitatea faţă de alte echipe. Este într-un fel normal să fie aşa, la cât a suportat oraşul din cauza acestui club. Noi nu avem nimic cu jucătorii dinamovişti, cu Stoican, care a mai şi jucat pe aici, dar suporterii au altă atitudine, iar jucătorii trebuie să simtă şi ei această rivalitate cu Dinamo şi să joace cu sufletul.  Meciurile cu Dinamo sunt speciale, indiferent care e situaţia, că eşti la mijlocul clasamentului, că eşti deasupra lor sau sub ei, că te baţi la campionat. Meciurile cu Dinamo au altă încărcătură, sunt sentimente puse în joc. Cine îmbracă tricoul Universităţii într-un astfel de joc trebuie să să adapteze şi să înţeleagă starea de spirit specifică Olteniei. O victorie nu ar echivala cu seria invincibilitate de 19 meciuri, dar ar fi frumoasă” spune Cârţu.

Cât despre prohibiţia la meciuri internaţionale impusă de UEFA, „Sorinaccio” îşi exprimă dezamăgirea că după o muncă de un an echipa nu va putea să se bucure de prezenţa în Europa League. Problema staff-ului este motivarea jucătorilor pentru cele 8 meciuri rămase de disputat: „Am stat de vorbă cu jucătorii, nu e vina lor sau a noastră, a antrenorilor, cum nu e nici a clubului, pur şi simplu este vorba de regula UEFA. Asta e, după eşecul cu ASA a venit altă veste proastă, un necaz nu vine niciodată singur. Noi ne vedem de treabă în continuare, încercăm să-i motivăm pe băieţi, fiindcă avem destule meciuri”.

Cât despre problemele legate de palmares, cel care a fost campion şi câştigător al Cupei României cu Ştiinţa atât ca jucător, cât şi ca antrenor nu acceptă ca aceste trofee se fie revendicate de un anume finanţator, cu atât mai puţin de Adrian Mititelu, considerând că acesta a distrus echipa Băniei, iar „Noi ne-am sacrificat pentru această echipă şi acum vine nu ştiu cine să-mi spună că trofeele câştigate de mine, de Balaci, de Oblemenco, de Săndoi sunt ale unuia care a mutat echipa din oraş sau a închis porţile stadionului sau a băgat echipa în faliment. Eu nu accept aşa ceva, cine vrea să se împace cu asta, nu are decât. Vrea Mititelu să revină în fotbal? Păi cu ce să revină, că nici baremul la arbitri nu poate să-l plătească” a declarat Sorin Cârţu.