La Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a avut loc, marți, festivitatea de premiere a concursului de eseuri cu tema „Craiova Capitală Culturală 2021”, adresat elevilor de liceu şi studenţilor. Dintre cei peste 30 de participanți, șase au fost răsplătiți cu premii. Este vorba despre Marilena Dache (Colegiul National „Carol I”) – Premiul I, Andreea Nedelcu (Colegiul National „Carol I”) – Premiul al II-lea, Elena Evelina Urziceanu (Liceul Teoretic „Henri Coandă”) – Premiul al III-lea (secțiunea elevi), Andreea Georgescu (Facultatea de Management Financiar Contabil) – Premiul I, Oana Camelia Mic (Facultatea de Farmacie) – Premiul al II-lea și Ianolia Marina Bucă (Facultatea de Drept şi Științe Sociale) – Premiul al III-lea (secțiunea studenți). Pe lângă premiile în bani, oferite locurilor câştigătoare, toţi cei care au trimis eseuri au primit diplome de participare, cărţi şi reviste. Juriul a fost alcătuit din Vlad Drăgulescu – manager al Filarmonicii „Oltenia” şi preşedinte al Asociaţiei „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”, Adriana Teodorescu – manager al Teatrului pentru copii şi tineret „Colibri” şi vicepreşedintă a aceleiaşi asociaţii, şi Cosmin Dragoste – manager al Casei de Cultură „Traian Demetrescu”.