Încă o rundă de negocieri pentru pasajul subteran

0
479

Cei doi proprietari care au cedat cei 15 metri pătraţi de teren pentru pasajul subteran sunt chemaţi la sediul Primăriei Craiova pentru negocieri. Autorităţile locale iau în calcul şi faptul că aceştia vor putea cere bani mai mulţi pentru suprafaţa expropriată. 

Cei doi proprietari se numesc Butărescu Viorica şi Butărescu Constantin şi locuiesc într-o casă tip duplex, situată pe strada „Arieş”, la nr. 6. Pe lângă faptul că suportă disconfortul acestei lucrări, cei doi craioveni au fost puşi în situaţia de a ceda din grădina ce le înconjoară imobilul. Ei au fost obligaţi să renunţe la o suprafaţă de 15 metri pătraţi şi să o pună la dispoziţia constructorilor pentru lucrări. Autorităţile au motivat, la vremea respectivă, adică în vara anului trecut, că măsurătorile nu au fost făcute aşa cum trebuie şi pasajul intrase deja în criză de spaţiu.

Proprietarii, notificaţi pentru negocieri

Demersurile privind exproprierea suprafeţei în cauză au fost începute, aşadar, la mijlocul anul trecut, iar acum ar urma să fie doar finalizate. Viceprimarul Craiovei, Florentin Tudor, a explicat că proprietarii sunt notificaţi abia acum pentru a negocia preţul pe care urmează să îl primească, deoarece procedurile juridice sunt mai îndelungate în ceea ce priveşte exproprierea. „Noi am discutat cu ei, ne-am înţeles, dar procedura spune că trebuie să vină la Primăria Craiova pentru ultimele negocieri cu privire la preţul pe care îl vor primi. Am avansat o sumă, însă ei pot să nu o accepte. Nu ar fi o poziţie confortabilă pentru noi, evident, dar sunt convins că ne vom înţelege şi acest aspect va fi lămurit”, a mai spus Florentin Tudor.

Cât costă 15 metri pătraţi dintr-o curte ultra-centrală

Autorităţile locale pleacă de la o sumă fixă la masa negocierilor. Consilierii municipali au aprobat, anul trecut, ca despăgubirile pentru suprafaţa de 15 metri pătraţi să nu depăşească suma de 11.760 de lei, echivalentul a 2.550 de euro. Există însă o mare diferenţă în ceea ce priveşte provenienţa banilor. Suma de 745.000 de euro, care s-a plătit pentru exproprierea celor două case care au fost demolate la începerea lucrărilor, a fost inclusă în preţul total al lucrării, prin urmare provine din fonduri europene. De data aceasta, suma – ce-i drept, mult mai mică – pe care municipalitatea se pregăteşte să o plătească proprietarilor pentru teren este dată în totalitate din bugetul public.

Loc pentru conducte şi breteaua de circulaţie

Cei 15 metri pătraţi aflaţi în discuţie fac parte din grădina celor doi craioveni. Pasajul subteran însă trece fix prin această proprietate privată, constructorii spunând că lipsa acestui teren îi împiedică să relocheze utilităţile. „Sub acest teren se află conductele de apă, canalizare şi gaze la care sunt legate toate familiile din zonă. Trebuia să-l expropriem ca să mutăm acolo toate utilităţile de pe partea aceea”, a explicat Florentin Tudor, care se ocupă în mod special de această lucrare. În subsol vor fi îngropate, aşadar, conductele, iar deasupra va fi amenajată infrastructura adiacentă pasajului. Pe acolo vor trece celor două benzi ale bretelei laterale, precum şi trotuarul destinat pietonilor.

Lucrarea va fi terminată mai repede

Deşi negocierile au loc tocmai acum, autorităţile spun că lucrurile stau altfel pe teren. Viceprimarul Florentin Tudor susţine că lucrările la pasaj sunt foarte avansate şi că execuţia va fi finalizată cu câteva luni înainte de termenul oficial, care este data de 18 noiembrie. „Am fost de multe ori pe şantier, chiar şi mâine (n.r. – astăzi) voi avea o întâlnire cu reprezentanţii Mitliv pentru a fi sigur că nu s-a mai ivit nici o problemă şi putem să terminăm mai repede decât e prevăzut în contract”. Firma Mitliv s-a angajat prin contractul de execuţie să termine pasajul subteran în 18 luni, începând cu data de 18 mai.

După mai multe luni de şantier, ieri a fost redată circulaţiei intersecţia străzilor „Al. I. Cuza” şi ”Arieş”, peste pasajul subteran. În jurul prânzului, la semafoarele de la Universitate s-au format din nou cozi de maşini, dar, cu toate acestea, şoferii s-au declarat mulţumiţi că pot să circule prin centrul oraşului. Marea surpriză este aşteptată însă în toamnă, când va fi va deschis şi pasajul subteran care traversează această intersecţie, una dintre cele mai aglomerate din Craiova.