Cum ne vom aduce aminte, de-a pururea, de… Radu Berceanu

1
636

Retras discret din prima linie a politicii româneşti, cum observă nu doar presa tabloidă, Radu Berceanu intenţionează să devină jucător important pe piaţa hotelieră din zonă. Prilej cu care a declarat într-o publicaţie din capitală că „am vizitat hotelul Ramada din Piteşti şi cred că vom adopta strategia patronului Virgil Dumitru, iar Ramada ar putea deschide o franciză şi la Craiova. Sper ca în doi ani oraşul Craiova să aibă un hotel cum merită”. Branşarea hotelului Jiul la lanţul Ramada presupune o modernizare şi o reabilitare de substanţă, la care arhitecţii ar fi întocmit planurile necesare. Hotelul, aşa cum arăta, pierduse teren în faţa altora, iar costurile de întreţinere rămăseseră aceleaşi. Estimativ, valoarea investiţiei se duce la 5-6 milioane de euro, dar problema în discuţie este alta: enigma proprietarului hotelului Jiul, dacă mai exista, s-a dezlegat, iar, pe de altă parte, se discută de un partaj discret, de fapt o despărţire amiabilă, deocamdată, între Radu Berceanu şi partenerul său, Pompiliu Şelea, interesantă şi, oricum, boemă figură a acestui mediu de afaceri. Hotelier. Cu specializări, reevaluări, în străinătate. Pe lângă o experienţă consistentă în domeniu şi o imagine publică bine conservată. În toată combinaţia cu Radu Berceanu, Pompiliu Şelea rămâne, aparent, cu cofetăria Minerva şi spaţiul destinat birourilor hotelului Jiul. Să revenim la bunele intenţii ale lui Radu Berceanu, îndeosebi dorinţa mărturisită ca municipiul Craiova să aibă „în doi ani un hotel aşa cum merită”. Sigur, deocamdată nu problema unui deficit de spaţiu de cazare se pune în municipiul Craiova. Au apărut în peisaj noi hoteluri, unele fără noimă, cu servicii rezonabile. Nu se pune imperativ nici chestiunea unor săli multifuncţionale de conferinţă, apte să găzduiască întâlniri de afaceri etc. Ca „noul Jiul” sau „Ramada” să satisfacă pe deplin, prin alte standarde, gusturile turiştilor potenţiali, trebuie ca aceştia să ajungă în Craiova. Şi pentru aceasta Craiova trebuie să seducă prin ceva, pentru a fi introdusă în circuite de această factură. Până una alta, Radu Berceanu ne oferă însă o altă perspectivă: la kilometrul zero se renovează, cu un efort financiar consistent, cel mai vechi şi interesant hotel din Craiova, numit Jiul. Care îi aparţine. Cu simbolistică cu tot. Contemplându-l, şi acum, şi atunci când, funcţional, va rivaliza cu cele din lanţul Ramada, să zicem, craiovenii îi vor pomeni numele. De data asta nu ca politician, ci ca fost politician iscusit.

1 COMENTARIU

Comments are closed.