Urgenţa Spitalului „Filantropia” pică testul la expertiza tehnică

0
905

Îndelung aşteptata inaugurare a Compartimentului de Primiri Urgenţe de la Spitalul Muncipal „Filantropia” pare că se amână la nesfârşit. După ce rând pe rând aparatura medicală, lipsa medicilor de specialitate şi avizul din partea Ministerului Sănătăţii au împiedicat acest lucru, mai nou, a intervenit o altă problemă. Clădirea în care Urgenţa ar trebui să funcţioneze nu îndeplineşte din câte se pare condiţiile necesare de securitate la incendiu.

Mihaela Tătaru

După o analiză efectuată de un expert tehnic la cererea conducerii Spitalului „Filantropia” din Craiova s-au constatat o serie de neconcordanţe ce pun în pericol Autorizarea de Securitate la Incendiu pentru Compartimentul de Primiri Urgenţe. În urma verificării documentelor puse la dispoziţie, dar şi a terenului, printre cele mai importante deficienţe descoperite de expertul tehnic se numără lipsa instalaţiei de detecţie-semnalizare a incendiilor, dar şi faptul că nu există proces verbal de recepţie la lucrările ascunse executate – cum ar fi termoprotecţia structurii metalice, pentru aducerea la două ore rezistenţă la foc. De asemenea, nu există certificate (agremente) pentru materiale utilizate la compartimentări şi la acoperiş, iar în prezent clădirea se încadrează în gradul III/IV de rezistenţă faţă de gradul II, cât este prevăzut în proiect.

Probleme de securitate la incendii

În adresa trimisă de expertul tehnic către Spitalul „Filantropia” se mai arată că «documentaţia prevede un singur compartiment de incendiu – cu referire la clădirea „primiri Urgenţe”, iar în realitate sunt mai multe construcţii care fac parte din acest compartiment deoarece nu sunt respectate distanţele de siguranţă impuse de Normativul P119/99 – siguranţa la foc a construcţiilor».

Acelaşi expert tehnic a concluzionat că în faza de proiectare nu s-a ţinut cont de clădirile vecine, de distanţele dintre acestea şi nu s-au prevăzut măsuri care să asigure protecţia la foc faţă de vecinătăţi – limitarea propagării unui eventual incendiu. O altă observaţie este aceea că nu se respectă condiţiile impuse de normativul de proiectare privind corelarea între gradul de rezistenţă la foc a clădirilor, destinaţie şi aria construită a acestora.

Astfel, după cum arată raportul, „în conformitate cu prevederile OMAI nr. 3/2011 privind avizarea/autorizarea privind securitatea la incendiu este necesar să se întocmească documentaţia cu situaţia existentă şi să se efectueze expertiza tehnică de către un expert autorizat. În urma expertizei vor rezulta o serie de măsuri obligatorii, în baza cărora se va întocmi un nou proiect tehnic şi un alt scenariu de securitate la incendiu”.

Managerul unităţii sanitare: „Refacem construcţia”

Clădirea în care ar trebui să funcţioneze Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) al unităţii sanitare are în prezent funcţia de cameră de gardă. Managerul spitalului a declarat, însă, că nu se mulţumeşte cu această situaţie şi nu va renunţa la ideea de a pune în funcţiune un compartiment de primiri urgenţe la „Filantropia”. Mai ales că, având în vedere adresabilitatea mare pe care o are spitalul, numărul de pacienţi care trec pragul unităţii sanitare fiind în creştere, era nevoie de un astfel de compartiment.

În plus, medicii spun că, prin înfiinţarea unui CPU, o parte din cazurile ce ajung la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Craiova ar putea fi redirecţionate la Spitalul Muncipal. „Am încercat acreditarea Compartimentului de Primiri Urgenţe. Pentru aceasta aveam nevoie de personal medical, mai precis de trei medici pe care i-am angajat pe perioadă determinată. Era necesară şi expertizarea tehnică a clădirii. Trimiţând adrese către un expert tehnic, acesta a venit, a verificat şi la rândul său ne-a trimis un document, din care reiese că sunt mai multe probleme în ceea ce priveşte clădirea respectivă. Urmează să acredităm din punct de vedere medical şi apoi să refacem construcţia. Clădirea din câte se pare că nu este conformă cu normele în vigoare. Încercăm să remediem deficienţele”, a declarat dr. Mihaela Tătaru, managerul Spitalului Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova.