Duminica Floriilor, cum este cunoscută în popor, este marea sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim. După un obicei străvechi, generalizat în toată Biserica creştină, în această zi se aduc la biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvântate şi apoi împărţite credincioşilor, în amintirea ramurilor de finic şi măslin cu care mulţimile l-au întâmpinat pe Hristos la intrarea Sa în Ierusalim. În vechime, atât în Bizanţ, cât şi la curţile domneşti din Ţările Române, Floriile erau prăznuite cu mare solemnitate. La sărbătoare luau parte împăraţii şi domnii cu demnitarii lor, care primeau făclii aprinse ca şi la Paşti.
În Duminica Floriilor, se împlineşte profeţia proorocului Zaharia care zice: “Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine şezând pe mânzul asinei”.
Cu şase zile înainte de Paşti, Mântuitorul Iisus Hristos s-a întors în Betania, unde I s-a pregătit o cină, iar Lazăr, cel pe care îl înviase din morţi, stătea împreună cu El la masă. Minunea învierii lui Lazăr, mort de patru zile, îi înfuriase pe arhierei şi farisei în aşa măsură încât plănuiau să îl ucidă şi pe Hristos, şi pe Lazăr. Astfel, credeau ei, vor putea şterge dovada vie a puterii lui Hristos. Învierea lui Lazăr îi neliniştise pe evrei mai mult decât toate celelalte minuni ale Domnului pentru că mulţi alergau să-l vadă pe cel înviat şi, văzându-l, începeau să creadă în Hristos. Pe când se afla în Betania, Domnul a trimis doi ucenici în orăşelul învecinat să îi aducă un “mânz pe care n-a şezut până acum nici un om”. Şi le-a spus acestora şi ce trebuie să răspundă când vor fi întrebaţi de ce iau mânzul. Prevestirea acestui amănunt întăreşte credinţa ucenicilor că Hristos ştia ce avea să urmeze şi că merge la răstignire împlinind voia lui Dumnezeu-Tatăl, şi nu supunându-se iudeilor sau romanilor. Ucenicii găsesc asinul legat la o poartă, în drum, şi după discuţia cu cei ce locuiau acolo, îl duc lui Iisus. De Paşte, Ierusalimul era un furnicar de oameni. Toţi se adunaseră ca să fie aproape de Dumnezeu. Mulţimea care venise la praznic, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic şi a ieşit în întâmpinarea Lui strigând: “Osana! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel”, istoriseşte Evanghelistul Ioan. Unii îşi aşterneau veşmintele pe drum în faţa Lui, alţii rupeau ramuri verzi cu care Îi împodobeau calea şi toţi strigau cu bucurie: “Osana, Fiul lui David!” Însă, bucuria mulţimii stârnea ura fariseilor şi arhiereilor care vorbeau între ei: “Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El”. Şi într-adevăr, oamenii porneau valuri, valuri după Făcătorul de minuni, întorcând spatele cărturarilor, preoţilor şi fariseilor.
Coborând din Muntele Măslinilor, Iisus Hristos, blând şi smerit, şezând pe mânzul asinei, în straie de om sărac, şi-a făcut slăvita intrare în Ierusalim, spre a se da la chinuri şi moarte de bună voie. Cu cât dragostea este mai mare, cu atât mai mare suferinţa, zice Sf. Teodor Studitul. Dacă nu putem să măsurăm dragostea lui Hristos pentru noi, să ne străduim măcar suferinţa Lui să o înţelegem, fiindcă atât de mare a fost încât au simţit-o până şi pământul cutremurându-se, soarele întunecându-se, pietrele despicându-se. Şi să-L întâmpinăm şi noi pe Hristos, spune Sf. Ioan Gură de Aur, nu cu ramuri de finic, ci aducându-I ca dar milă, omenie, virtute, postire, lacrimi, rugăciune şi cinstire.
Suntem în pragul Săptămânii Mari a Sfintelor Patimi. Din seara duminicii Floriilor, încep deniile care amintesc patimile Domnului. Sunt cele mai frumoase, cele mai mişcătoare slujbe şi cântări de peste an. Se cuvine să mergem cu toţii în săptămâna aceasta după Hristos, pe Drumul Crucii, pentru că în Cruce Dumnezeu a ascuns o taină: Taina mântuirii.
ELENA DONDONEAŢĂ
