În seara aceasta, CFR Cluj – “U” Craiova

0
318

Universitatea Craiova începe play-off-ul în ziua în care se împlinesc 41 de ani de la calificarea în semifinalele Cupei UEFA, acel 1-0 din returul cu Kaiserslautern, gol Negrilă. Alb-albaştrii joacă în seara aceasta în Gruia, contra lui CFR Cluj, de la ora 20.

În primul meci din play-off, Rapid a pierdut acasă cu Farul, scor 1-2, iar clasamentul arată astfel: 1. FCSB 32p, 2. Rapid 28p, 3. CFR Cluj 27p, 4. Farul 25p, 5. “U” Craiova 25p, 6. Sepsi 22p.

Adrian Mutu: ”Suntem pregătiți pentru mini-campionatul care urmează. Știm că vor fi 10 finale și le vom aborda cu încredere în forțele noastre. Deși plecăm de pe locul al treilea, ne propunem să câștigăm fiecare meci și să vedem unde ne situăm la final. Avem șanse la titlu, dar important e să ne concentrăm pe victorie în fiecare partidă. Craiova este o echipă puternică, de temut. Îi respectăm foarte mult și consider că avem cel mai greu adversar posibil pentru prima etapă. Totuși, am încredere în jucătorii mei și sunt convins că vom reuși să obținem un rezultat pozitiv dacă vom fi concentrați și conectați pe tot parcursul meciului”,

Prefaţa LPF:

“Clujenii au terminat sezonul regulat cu cea mai bună linie de clasament pe teren propriu, 10 victorii, patru remize şi o înfrângere. Mai mult, au încasat doar şase goluri din postura de gazde! 10 decembrie 2023, FC Hermannstadt – Universitatea Criaova 2-1: a fost singura partidă pierdută de olteni în ultimele şapte deplasări din SuperLigă, interval în care au mai înregistrat patru succese şi două rezultate de egalitate. 54 de goluri au marcat ardelenii în primele 30 de runde, dintre care 28 în repriza secundă. Craiovenii au înscris cel puţin un gol în 15 dintre precedentele 16 meciuri jucate în campionat. De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă din 2014, cele două echipe s-a mai întâlnit de 36 de ori în principala competiţie internă, de 13 ori s-au impus clujenii, de 11 ori au câştigat oltenii, iar alte 12 partide s-au terminat la egalitate. Palmares cu CFR gazdă: 18 meciuri – 8 succese CFR – 6 remize – 4 victorii Universitatea Craiova. Primul meci din intervalul amintit a avut loc pe 7 decembrie 2014, CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0. Ardelenii erau antrenaţi la vremea respectivă de Francisc Dican, în timp ce pe banca oaspeţilor se afla cuplul Emil Săndoi – Sorin Cârţu. Cea mai mare diferenţă de scor: 26 mai 2016, CFR Cluj – Universitatea Craiova 4-0 (Camora, Jakolis dublă, Petrucci), rezultat decisiv pentru vizitatori în ratarea calificării în cupele europene. Ultimul succes bifat de olteni în deplasare: 24 aprilie 2021, CFR – Universitatea Craiova 1-2. Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 2 decembrie 2023, Universitatea Craiova – CFR 1-0, gol marcat de Elvir Koljic. 33 de jucători au utilizat ardelenii în acest sezon, dintre care 18 au debutat pe prima scenă din România. Craiovenii s-au bazat pe 31 de fotbalişti, 13 dintre ei fiind străini.”