Cu o participare de 81%, faţă de numai 74%, în 2012, olandezii au apărat virtuţile democraţiei, la alegerile legislative de miercuri, 15 martie a.c. Această mobilizare deplină, deloc străină de tensiunile Ankarei cu Haga, a fost un semnal la şansele valului populist, resimţit în Europa, în acest an, când sunt aşteptate alegeri în Franţa şi Germania. Partidul pentru Libertate (PVV), condus de Geert Wilders, a progresat faţă de alegerile legislative precedente, dar este departe de ceea ce se aştepta. În schimb, chiar pierzând opt locuri faţă de scrutinul anterior, partidul premierului Mark Rutte – Partidul Popular pentru Libertate si Democratie (VVD)- rămâne primul bine plasat după aceste alegeri. S-au confruntat, de fapt, două personaje emblematice, pe scena politică olandeză, dominată până nu demult de o toleranţă desăvârşită: populistul Wilders a pierdut finalmente în faţa democratului Rutte. Cum a putut ţara lui Erasmus, eruditul teolog, unul dintre cei mai însemnaţi umanişti din perioada Renaşterii, şi a lui Spinoza, să aducă în atenţie un discurs politic xenofob, la antipozii toleranţei, pe care Olanda nu îl tolera, refuzându-l cu obstinaţie? Greu de dat un răspuns imediat. Până mai ieri, extrema dreaptă era ceva neglijabil, la periferia unui sistem preponderent generalizat: la alegerile din 1997, toate fracţiunile excentrice totalizau 2,4% din voturi, ceea ce corespundea unui număr de …3 deputaţi. Declarat duşmanul stângii, al elitelor, al presei şi al Europei, Wilders a proferat ideea că se complotează împotriva naţiunii olandeze. Virulenţa sa explică şi faptul că trăieşte sub protecţia gărzilor de corp şi la adrese necunoscute. Partidul său are corespondenţă la Copenhaga, în Partidul Popular (Dansk Folkeparti DF), în Franţa – Frontul Naţional şi în Germania – AfD. Aritmetica nu i-a adus, după alegerile legislative de miercuri, vreo satisfacţie, fiindcă Wilders nu a atins scorul care să-i permită să conducă un guvern sau să se impună, ca exemplu, la nivel european. Două partide progresiste – Verzii şi Liberalii D66 – realizează progrese spectaculoase. Şi, cu siguranţă, se vor regăsi alături de creştin-democraţi, în coaliţia condusă de Mark Rutte. Mari perdanţi ai alegerilor sunt, în schimb, social-democraţii, lecţie de meditat pentru familia europeană social-democrată. Mai ales că, în confruntarea dintre democraţia liberală şi populism, între toleranţă şi respingerea ei, social-democraţia pierde statutul de alternativă structurată. Cu 32 de deputaţi din 150, deci câştigător al alegerilor, premierul Mark Rutte va forma viitorul guvern olandez, nevoie având de 76 de deputaţi, care, după toate estimările, înaintea încheierii numărătorii tuturor buletinelor de vot … îi are.
