Olanda: Mark Rutke câştigă în faţa populistului Geert Wilders

0
522

olanda 1Potrivit rezultatelor, încă provizorii, liberalii erau creditaţi în această dimineaţă cu 33 de mandate din cele 150, la Camera Inferioară a Parlamentului, faţă de numai 20 ale Partidului Libertăţii, populist şi xenofob şi 19 locuri ale Apelului Creştin Democrat şi progresiştii de la D 66. Scrutinul de ieri a avut o rată de participare de 77,6%, dintr-un număr total de aproape 13 milioane de electori. Partidul Popular Liberal şi Democrat (VVD) condus de Mark Rutke pierde 8 locuri faţă de scrutinul anterior, dar cu 33 de mandate se plasează pe primul loc. “După Brexit, Olanda spune stop populismului”, a declarat Mark Rutke, după aflarea primelor estimări.

Geert Wilders, chiar dacă a câştigat 5 locuri faţă de precedentele alegeri este un perdant, fiind creditat în urmă cu o lună cu un scor mult mai bun, când se spera “la o primăvară populistă în Europa”. Formarea viitoarei coaliţii se anunţă complicată. Pentru a se constitui o majoritate de 76 de parlamentari vor fi purtate negocieri cu creştin-democraţii (19 mandate), centrişti-reformatorii (19 mandate). Dar mai trebuie convinşi ecologiştii sau social-democraţii, aceştia din urmă obţinând numai 9 mandate, faţă de 39 câte obţinuseră în 2012, din cauza faptului că au susţinut austeritatea guvernului în sectorul de sănătate.