Finanţare şi terenuri pentru Spitalele Regionale de la Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca. Proiectele sunt blocate la Bucureşti

0
431

La aproape un an de când Comisia Europeană a alocat 150 de milioane de euro pentru construirea a trei noi spitale regionale în România, proiectul este blocat printre hârtii. La Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca au fost găsite terenuri potrivite pentru noile unităţi medicale. În Bucureşti, însă, unde se ia decizia finală, se lucrează la hărţi de infrastructură şi studii de impact. La Craiova, ideea unui Spital Regional a apărut pentru prima dată în urmă cu 9 ani. Atunci, finanţarea ar fi venit de la Ministerul Sănătăţii, iar Consiliul Judeţean a obţinut terenul de la un om de afaceri. Acesta a donat parcela cu o condiţie: spitalul să fie ridicat în 7 ani. Banii insă nu au mai venit. 19 judeţe vor fi acoperite de cele trei noi spitale regionale din Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca. Banii pentru construcţie vin de la Uniunea Europeană, dar nimeni nu a făcut calcule şi pentru dotarea şi personalul viitoarelor centre medicale. Și înseamnă bani de la bugetul de stat.