Două concerte ale Filarmonicii „Oltenia”, la Craiova şi Tg. Jiu, de Zilele „Constantin Brâncuşi”

0
388

Împlinirea a 137 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi (19 februarie) şi a 56 de ani de la moartea acestuia (16 martie) prilejuieşte artiştilor Filarmonicii „Oltenia” susţinerea, duminica aceasta, a două concerte. Unul, cuprinzând bijuterii muzicale, al Cvartetului „Allegro”, va avea loc începând cu ora 15.00, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, în cadrul Simpozionului Naţional „Brâncuşiana”. Celălalt va fi prezentat, de la ora 19.00, la sediul Filarmonicii craiovene, de orchestra de cameră (dirijor şi compozitor: Mircea Suchici), în contextul Zilelor „Constantin Brâncuşi” organizate de Asociaţia „Podul lui Apollodor”.

Mozart, Brahms şi Şostakovici, la „Brâncuşiana”, în interpretarea Cvartetului „Allegro”

Sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană, Constantin Brâncuşi este omagiat, zilele acestea, în locurile natale gorjene, dar nu numai, prin mai multe evenimente culturale. La Târgu Jiu se desfăşoară Simpozionul Naţional „Brâncuşiana”, manifestare omagială dedicată împlinirii a 56 de ani de la trecerea în nefiinţă a artistului, context în care, duminică, 17 martie, ora 15.00, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, va avea loc concertul susţinut de Cvartetul „Allegro” al Filarmonicii „Oltenia”.

Avându-i în componenţă pe Simion Petrencu (vioara I), Simona Petrencu (vioara a II-a), Elena Oraveţ (violă) şi Raluca Pesclevei (violoncel), acesta va interpreta, reunite sub genericul „Bijuterii muzicale”, creaţii ale unor celebri compozitori. Aşa sunt Wolfgang Amadeus Mozart (Serenada nr. 13 în Sol major, K. 525, „Eine kleine Nachtmusik”), Johannes Brahms (Dans ungar nr. 5), Dmitri Şostakovici (Vals din Suita a II-a de jazz), Fritz Kreisler (Schön Rosmarin), Antonín Dvorak (Humoresque) şi Johann Pachelbel (Canon în Re major).

Concert cu compoziţii de Mircea Suchici, precedat de o expoziţie foto şi o conferinţă a strănepoatei sculptorului

Mircea Suchici

Alt concert extraordinar al artiştilor Filarmonicii craiovene va avea loc, în aceeaşi zi, dar de la ora 19.00, la sediul instituţiei, prilejuit fiind de Zilele „Constantin Brâncuşi” organizate în parteneriat cu Asociaţia „Podul lui Apollodor”. Susţinut de orchestra de cameră, căreia i se alătură actorii Claudiu Mihail şi Costinela Ungureanu, concertul – unul cu intrare liberă – va oferi spre audiţie lucrările „Ecouri” (pentru orchestră de coarde), „Baladă de pe Jiu” (pentru orchestră de coarde şi recitator), „Amarul târg” (poem pentru violoncel şi orchestră) – solist Elvis Ciuculescu şi „Ciuleandra” (pentru orchestră de coarde şi recitator).

Dirijor şi compozitor este Mircea Suchici, în prezent solist instrumentist – partida de violoncel în cadrul Filarmonicii „Oltenia”. Muzician de valoare, absolvent al Conservatorului „George Enescu” din Iaşi, cu o bogată experienţă profesională, Mircea Suchici şi-a adus contribuţia, ca violoncelist, la înfiinţarea Filarmonicilor „Marea Neagră“ din Constanţa (1979) şi „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea (1995), precum şi la afirmarea Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului”, al cărei dirijor este şi în prezent.

Zilele „Constantin Brâncuşi” de la Craiova se deschid astăzi, 16 martie, ora 12.00, la sediul Filarmonicii „Oltenia”, cu expoziţia de fotografii „Brâncuşi pe coordonatele lumii” şi o conferinţă susţinută de Luminiţa Brâncuşi, strănepoata sculptorului, de jurnalistul Narcis Daju (Gorj) şi de scriitorul clujean Horia Muntenuş. Tot astăzi, de la ora 17.00, va rula filmul documentar artistic „Calea Eroilor – Istoria unei capodopere”, o producţie a anului 2012, în regia lui Horia Muntenuş, cu o durată de trei ore şi jumătate.