Derulat de Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, proiectul „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei” va continua în săptămâna 18 – 21 martie cu activităţi sub genericul „Ce să fiu când voi fi mare?”. „Va fi o temă interactivă şi ne dorim ca micuţii să rămână cu câteva date despre diverse meserii. Pentru preşcolari au fost pregătite fişe tematice pe care le vor colora, iar cum principalul obiect al muncii unei biblioteci rămâne cartea, tema va fi ilustrată şi cu versuri selectate din poezii pentru copii”, au precizat reprezentanţii bibliotecii doljene. Aşadar, despre meserii, cu preşcolari şi şcolari (clasele I – a IV-a) de la Grădiniţa „Elena Fargo”, Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade”, Colegiile Naţionale „Fraţii Buzeşti” şi „Elena Cuza” (luni, 18 martie), Grădiniţele „Elena Fargo” şi „Sf. Ana”, Şcolile Gimnaziale „Mircea Eliade”, „Sf. Mina” şi „Mihai Viteazul” (marţi, 19 martie), Şcoala Gimnazială „Sf. Dumitru”, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto – grădiniţă, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” (miercuri, 20 martie), Grădiniţa „Sf. Ana”, Şcolile Gimnaziale „Al. Macedonski” şi „Traian”, Colegiile Naţionale „Carol I” şi „Elena Cuza” (joi, 21 martie).