S-a întâmplat ieri, la Miercurea Ciuc! Păpuşă ce îl reprezenta pe Avram Iancu, provocator „spânzurată” !

0
168
15 Martie este ziua maghiarilor de pretutindeni, ziua în care etnicii maghiari radicali îşi pot permite orice blasfemie la adresa românilor toleranţi.

Locuitorii din Miercurea Ciuc au avut parte de un „spectacol” neobişnuit. În centrul oraşului, Csibi Barna, un funcţionar în cadrul Direcţiei de Finanţe Publice Harghita, dar cunoscut mai ales ca fiind unul dintre liderii grupării extremiste Garda Secuiască, a organizat un spectacol în care o păpuşă de paie cu chipul lui Avram Iancu a fost judecată şi condamnată la moarte prin spânzurare de un tribunal, sub acuzaţiile de crimă împotriva umanităţii şi genocid. Acţiunea a avut loc sub privirile copiilor, după care Csibi Barna a postat înregistrarea pe Internet. Csibi Barna este liderul Plutonului Secuiesc din cadrul Batalionului Wass Albert al Gărzii Maghiare din Miercurea Ciuc, o organizaţie interzisă până şi în Ungaria, dar tolerată de autorităţile române. În urmă cu câteva zile, Csibi Barna, care este şi funcţionar al statului român în cadrul Direcţiei de Finanţe Publice Harghita, a fost iertat de procurori pentru alte gesturi extremiste şi ofensatoare la adresa statului român.  Chiar izolat, cum s-a spus,  gestul său necugetat, realmente ofensator, a generat nervozitate în rândul românilor.

 

Avram Iancu

Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Baia de Criş, Hunedoara) a fost un avocat român transilvănean, care a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848, din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Ţării Moţilor în anul 1849, calitate în care a comandat armata românilor transilvăneni împotriva trupelor revoluţionare maghiare ale lui Lajos Kossuth. Pentru ardelenii autentici, Avram Iancu este un simbol al demnităţii, unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 1517 mai şi 1523 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi de mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora şi-a câştigat o mare popularitate.