Nu avem legi ale educaţiei, dar avem calendarul anului şcolar viitor

0
332
Ministerul Educației a transmis ,  pe Facebook , că a aprobat modificările la calendarul anului școlar 2023-2024: școala va începe pe 11 septembrie și se va încheia pe 21 iunie pentru majoritatea elevilor (mai puțin pentru cei din ani terminali). Singura modificare față de varianta pusă în dezbatere publică pe 27 ianuarie este legată de faptul că Săptămâna Verde și Săptămâna Școala Altfel se pot derula de la începutul anului școlar până pe 26 aprilie, și nu 12 aprilie cum era inițial, după cum precizează Edupedu.ro.
 Calendarul anului școlar 2023-2024  a fost avizat de Ministerul Educației , după o ședință cu partenerii de dialog social, marți, forma aprobată fiind cea din proiectul supus dezbaterii publice. Astfel, anul şcolar 2023-2024 va începe la 11 septembrie 2023 și se va încheia în data de 21 iunie 2024 și va avea tot 36 de săptămâni, potrivit calendarului aprobat marți, 14 februarie,  în ședința Comisiei de Dialog Social (CDS). Avizul CDS este unul consultativ: urmează ca Ministerul să emită un ordin privind structura anului școlar 2023-2024, care să fie publicat în Monitorul Oficial.

Împărțirea pe module rămâne, potrivit proiectului, la fel și vacanța de schi din luna februarie, decisă de inspectoratele școlare județene (ISJ).

Anul școlar 2023 – 2024 se structurează, pe intervale (module) de cursuri și intervale de vacanță, astfel:

Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023.

  • Vacanţă – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023.

Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023.

  • Vacanţă – de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024.

Cursuri – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.

  • Vacanță – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

Cursuri – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024.

  • Vacanţă – de sâmbătă, 13 aprilie 2024 până duminică, 21 aprilie 2024.

Cursuri – de luni, 22 aprilie 2024 până vineri, 21 iunie 2024.

  • Vacanţă – de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024

În forma actuală, proiectul mai prevede:

– Desfășurarea Programului național „Școala altfel” și a Programului „Săptămâna Verde” în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, la decizia unităților de învățământ.

– Săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

Prin excepţie,

  • „pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;
  • pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;
  • pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;
  • pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare”.

Formula de calendar școlar agreată în cadrul CDS, adică cea inițial propusă de ministerul Educației, dar cu o extindere cu o săptămână pentru Săptămâna Școala Altfel / Săptămâna Verde.

Potrivit  Edupedu.ro, această variantă a calendarului școlar ar menține România în topul țărilor cu cele mai puține zile de școală. Vor fi cu 7 zile de cursuri în plus față de actualul an școlar .

Scurt istoric

Pe 27 ianuarie, Ministerul Educației a pus în dezbatere publică calendarul anului școlar 2023-2024. Conform documentului, școala ar trebui să înceapă în data de 11 septembrie 2023, iar vacanța de vară să se decaleze cu o săptămână pentru majoritatea elevilor, în afară de cei din ani terminali, adică să înceapă pe 21 iunie 2024.

Timp de 10 zile calendaristice, structura a fost în dezbatere publică, timp în care mai multe organizații și grupuri de părinți, reprezentate de Federația părinților și aparținătorilor legali din România (FEPAL) au propus ca perioada sărbătorilor Pascale să corespundă unui interval de vacanță, adică în loc de cele două săptămâni din aprilie, vacanța să fie de pe 27 aprilie până pe 7 mai.