Criza ucrainiană: Rusia anunţă încheierea manevrelor militare în Crimeea

0
416

Rusia a anunţat astăzi 16 februarie a.c. încheierea manevrelor militare în peninsula Crimeea, unde deplasase trupe alimentând copios presupunerea unei invazii a Ucrainei. Unităţile districtului militar Sud, a anunţat ministerul Apărării, se întorc la bazele la care sunt ataşate. Marţi, Moscova anunţase retragerea parţială a militarilor deplasaţi de săptămâni la frontiera cu Ucraina. În alocuţiunea sa de la Casa Albă, Joe Biden a dat „toate şansele diplomaţiei”, dar a alterat semnalele desescaladării cu mesajele de fermitate, pe fondul activităţii diplomatice în continuare frenetice. Primit ieri de Vladimir Putin, cancelarul german Olaf Scholz a salutat „bunele semnale” şi a estimat că există „suficiente baze de discuţie” cu Rusia, pentru că lucrurile evoluează pozitiv. Deranjat de criza ucrainiană, Berlinul vede în exacerbarea crizei o modalitate de torpilare cu orice preţ a gazoductului Nord Stream II. La conferinţa de presă organizată după negocieri, Olaf Scholz a subliniat că, în viitorul apropiat, NATO nu intenţionează să se mai extindă. „Este un subiect de care nu va trebui să ne ocupăm, atâta timp cât fiecare dintre noi va fi în funcţie”. Liderul de la Kremlin a spus că nici o asemenea poziţie nu mulţumeşte Rusia, din perspectivă istorică. Moscova trebuie să fie sigură că, în principiu, Ucraina nu va fi admisă în NATO.