Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreședintele Grupului S&D pentru politică externă și membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European (REGI), a salutat adoptarea de către Comisia REGI a raportului privind noul regulament al Fondului European de Dezvoltare Regională și al Fondului de Coeziune pentru perioada 2021-2027.
Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „În calitate de fost raportor pentru regulamentul Fondului de Coeziune, m-am implicat în negocierile privitoare la textul final și l-am sprijinit pe raportorul Andrea Cozzolino în eforturile depuse pentru acest raport. Iar ca urmare a votului de ieri, sunt extrem de satisfăcut de ceea ce am reușit să realizăm. Negocierile cu celelalte grupuri politice nu au fost ușoare, dar am reușit să securizăm toate dintre cele mai importante obiective.
Rezultatul trebuie corelat cu adoptarea, tot în cursul zilei de ieri, de către plen, a raportului pe Regulamentul privind dispozițiile comune pentru viitoarea Politică de Coeziune, în cadrul căruia toate amendamentele mele esențiale au fost adoptate, iar așa-numita condiționalitate macroeconomică, care nu are nicio legătură cu Politica de Coeziune, a fost respinsă.”
Însă, nu toți eurodeputații români au susținut amendamentele cele mai avantajoase pentru România: „Trebuie să mărturisesc că este regretabil faptul că toți eurodeputații PNL au decis să sprijine includerea acestei condiționalități care pune în pericol Politica de Coeziune, o politică fundamentală pentru țara noastră” a mai afirmat Victor Boștinaru.
„Am depus eforturi majore pentru o Politică de Coeziune la fel de puternică precum cea de astăzi, nu doar în ceea ce privește factorii bugetari, dar și în ceea ce privește investițiile eligibile. Sunt, așadar, extrem de bucuros că investiții care vor putea ajuta familiile și facturile lor de energie, în ceea ce privește eficiența energetică și utilizarea energiei regenerabile pentru locuințe private, precum și investițiile în domeniul încălzirii centralizate, vor fi menținute.
Am acționat pentru ca această politică să fie cât se poate de realistă, deoarece avem extrem de mare nevoie de investiții pentru a combate schimbările climatice. Însă, în perioada de tranziție, nu putem abandona complet, spre exemplu, surse de energie importante precum gazul natural.”
Alte elemente pe care eurodeputatul român a reușit să le impună țin de eligibilitatea pentru investițiile în șinele de cale ferată și aeroporturi, dar trebuie subliniat faptul că atât Fondul European de Dezvoltare Regională cât și Fondul de Coeziune permit, de asemenea, investiții în infrastructură. În ceea ce privește transferul din Fondul de Coeziune către Mecanismul de Conectare a Europei propus de Comisie, eurodeputatul Victor Boștinaru a agreat doar suma de 4 miliarde de euro față de cele 10 miliarde propuse de Comisie, cu condiția ca banii să fie cheltuiți în țările din care provin, cel puțin în primii 3 ani de implementare, când proiectele sunt în curs de dezvoltare și în mod normal, toate fondurile disponibile sunt absorbite.
„Nu este vorba doar despre eligibilitatea investițiilor, dar este vorba și despre a permite ca aceste investiții să fie realizate în mod concret. De aceea, am reușit, în ciuda propunerii Comisiei, să răspund nevoii ca ratele de cofinanțare naționale să nu fie crescute pentru că în acest fel s-ar fi creat dificultăți substanțiale, mai ales pentru autoritățile noastre locale și regionale. În plus, structura Politicii nu va fi schimbată pentru a permite ca investițiile să se realizeze mai ușor, sprijinul pentru capacitatea administrativă și instituțională va fi întărit, iar regula de dezangajare va rămâne aceeași, permițând mai mult timp pentru a definitiva proiecte și pentru a solicita plăți.”
După aprobarea în plenul Parlamentului a Raportului, Parlamentul va începe trialogul cu Consiliul și Comisia, urmând ca o variantă finală să fie agreată.
„Ceea ce este important acum, după adoptarea de către plen, este să avansăm cât mai mult posibil în negocierile cu Consiliul și Comisia înainte de alegerile europene, astfel încât, noul cadru legislativ să fie funcțional cât mai curând posibil, iar autoritățile naționale să poată începe să lucreze pe proiectele privind viitoarea perioadă de programare 2021-2027.
Suntem extrem de norocoși să beneficiem acum de Președinția Rotativă Română, pentru că țara noastră cunoaște importanța Politicii de Coeziune și putem întreprinde toate eforturile necesare pent