Dolj: Acțiuni ale polițiștilor pentru combaterea comerțului ilicit în Băilești

0
355
Potrivit IPJ Dolj, joi, 15 februarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti împreună cu lucrători din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Rast, însoţiţi de un specialist din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea comerțului ilicit. În urma efectuării unor controale atât la sediul unei societăţi comerciale, cât şi la cel al unei întreprinderi familiale din Băileşti, oamenii legii au descoperit 46 de pachete de ţigări de diverse mărci, fără timbru de marcaj fiscal. Cele 46 de pachete de ţigări au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi predate lucrătorilor din cadrul Direcţiei Vamale Craiova. În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.