Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO 15-16 februarie 2017, Bruxelles

0
407

family_foto.sizedÎn zilele de 15 şi 16 februarie, ministrul Gabriel-Beniamin Leş va participa, la Cartierul General al NATO din Bruxelles, la Reuniunea Miniştrilor Aliaţi ai apărării.

Activitatea se va axa pe analiza stadiului implementării deciziilor Summit-ului de la Varşovia şi pentru a stabili temele principale ale agendei viitoarei reuniuni de acest gen care va avea loc tot la Bruxelles, în acest an. În cadrul discuţiilor, miniştrii apărării vor reconfirma atenţia sporită pe care aliaţii o acordă consolidării posturii de descurajare şi apărare pe flancurile estic şi sudic ale Alianţei.

Agenda reuniunii mai include aspecte prioritare pentru securitatea euroatlantică, cu accent pe analizarea procesului de adaptare a Alianţei Nord-Atlantice la diversele tipuri de ameninţări, parteneriatul transatlantic, finanţarea apărării şi asumarea echitabilă a responsabilităţilor, creşterea contribuţiei NATO la eforturile internaţionale de proiectare a stabilităţii, precum şi evaluarea iniţiativelor de cooperare dintre NATO şi Georgia.

Ministrul apărării naţionale, Gabriel-Beniamin Leş, va avea o serie de întâlniri cu omologi aliaţi în vederea intensificării dialogului în domeniul apărării, atât în planul cooperării bilaterale, cât şi pe temele de actualitate de pe agenda NATO.

În marja reuniunii, oficialul român va participa, de asemenea, la întrunirea Coaliţiei Globale contra-ISIL/Daesh, organizată la iniţiativa secretarului american al apărării, James Mattis.