Kay: „Craiova poate avea o ascensiune precum Braga”

0
333

Carlos Daniel Silveira da Graca sau „Kay” are 27 de ani şi se află la Craiova din vara trecută, fiind transferat de la Belenenses Lisabona. „Kay” a fost crescut la academia Benficăi, apoi s-a în ligile inferioare portugheze. În cantonamentul din Antalya, fundaşul din Capul Verde a marcat un gol contra echipei secunde a uzbecilor de la Pakhtakor Tashkent. Kay n-a jucat o parte din turul campionatului din cauza unei accidentări, care l-a făcut să-şi piardă şi locul de titular în naţionala Capului Verde.

– Ai avut până acum un sezon ciudat, la naţionala Capului Verde ai evoluat în preliminarii, dar n-ai prins niciun minut la turneul final al Cupei Africii, iar la Craiova ai jucat mai mult la începutul sezonului, când rezultatele n-au fost deloc bune şi ai pierdut seria fără eşec…

– Aşa este, pentru mine a fost un sezon bun ca rezultate, dar paradoxal, în acelaşi timp şi ghinionist, fiindcă nu am apucat perioadele cele mai importante. Cu echipa de club sunt pe primele locuri, iar cu naţionala am ajuns la turneul final al Cupei Africii. Se ştie însă că nu am jucat în tot acest timp din cauza acelei accidentări, din meciul cu Târgu Mureş, care m-a ţinut mult timp departe de teren. M-am accidentat singur, la genunchiul stzâng, am avut ghinion, trag din greu zi de zi să recuperez acea perioadă pierdută. Îmi pare rău că am pierdut atât perioada bună a echipei de club, dar şi meciurile de la Cupa Africii. Eram titular înainte de accidentare, dar venind după această perioadă de absenţă mi-am pierdut locul în echipă şi în locul meu a fost folosit Gege, în pereche cu Varela, iar ambii au jucat foarte bine.

– Nuno Rocha a fost integralist în fiecare meci, dar a jucat pe o poziţie mult mai defensivă decât cea de la Universitatea. Unde este locul său, de fapt?

– Nuno Rocha a făcut meciuri bune la Cupa Africii. El joacă pe orice poziţie, este genul de jolly-joker. La Maritimo juca la mijloc, la Craiova evoluează ca atacant, la naţională a jucat şi mijlocaş şi atacant, în funcţie de ce i se cere, de ce are nevoie echipa. La naţională sunt foarte mulţi jucători ofensivi, aşa că de aceea i s-a rezervat un loc mai retras, unde nu este o mare concurenţă.

– Dar tu ce post preferi cel de stoper sau un loc în faţa apărării?

– Să zicem că sunt fundaş de meserie, dar nu mă feresc de vreo provocare, joc cu aceeaşi abnegaţie şi la mijloc, unde este nevoie de mine. La început am jucat fundaş central, dar în ultimele două meciuri, cu ASA şi CFR, am fost mijlocaş şi cred că m-am descurcat bine.

– V-aţi sfătuit la venirea în România cu Varela, ţinând cont că el are deja câţiva ani în România, la Vaslui şi Steaua?

– Nu ne-am sfătuit, dar ce pot să-ţi spun  este că Varela are un nume foarte greu în naţionala Capului Verde, este printre cei mai valoroşi jucători, alături de Mendes, Fortes, Kuca, Heldon sau Rodriguez. Am vorbit cu el după ce am venit la Craiova, ne-am şi întâlnit, în etapa a doua.

– Capul Verde a fost eliminată fără după 3 egaluri la Cupa Africii, vă aşteptaţi la mai mult?

– Dacă în primele două meciuri a fost vina noastră, fiindcă am ratat câteva mari ocazii şi cu Tunisia şi cu Congo, în meciul cu Zambia a fost acea ploaie infernală şi nu a mai depins noi, se putea întâmpla orice, fiindcă acela nu mai era teren de fotbal. Păcat că nu am trecut mai departe, fiindcă meritam.

– Cei doi compatrioţi care vi s-au alăturat, Kevin şi Ericson, nu au convins, ce ne poţi spune despre ei?

– Sunt doi doi jucători tineri, care însă au perspective, pot progresa, au doar experienţa campionatului din Capul Verde. Ericson joacă în bandă, iar Kevin e mijlocaş central, se pot impune în viitor. Eu îi apreciez, dar nu este decizia mea dacă vor rămâne.

– Sunt 11 meciuri la rând fără eşec pentru Craiova, dar nimeni nu vrea să vorbească de cupe europene, tu ce zici?

– Asta pentru că ne place să luăm fiecare meci în parte. Nu are sens să-ţi faci planuri pe termen lung, fiindcă ele se pot transforma după un meci sau două, în funcţie de rezultate. Vom vedea la final cât am muncit de bine. Normal că nu vrem să luăm bătaie, dar dacă se va întâmpla, trebuie să ştim să mergem înainte.

– În ultimul deceniu liga portugheză a furmizat mulţi jucători primului eşalon din România. Tu de ce ai decis să vii la Craiova, mai ales că atunci când ai făcut-o, era vorba de o nou-promovată?

– Păi în primul rând am venit la o echipă mai bună decât ca la care jucam în Portugalia. Faţă de Belenenses, Craiova are pretenţii mai mari. De altfel, mi s-a spus şi apoi mi s-a confirmat că Universitatea Craiova este o echipă care are planuri de performanţă. Încă din primul an putem fi în Europa, deşi nu este neapărat obiectivul nostru. În doi ani însă cred că ne putem bate la titlu. Sunt fericit că am ales să vin la Craiova, această echipă are viitor.

– Cu ce echipă din Portugalia ai asemăna Universitatea Craiova?

– Cu Sporting Braga. Formaţia din Braga era una bună, aşa, de mijlocul clasamentului, dar de câţiva ani se bate de la egal la egal Porto, Benfica sau Sporting. De asemenea, Braga are un stadion deosebit şi se va face unul nou şi frumos şi la Craiova.