Român, acuzat de trafic internaţional de droguri, extrădat în SUA

0
320

În cursul anului 2020, polițiștii Serviciul Antidrog din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au desfășurat investigații ce au vizat membrii ai HELLS ANGELS, implicați în traficul internațional de droguri. În urma acestora, un român a fost acuzat de trafic internaţional de droguri, acesta fiind extrădat, în urmă cu câteva zile, în SUA.

Activitățile au fost desfășurate în colaborare cu D.E.A. și U.S. Marshals, într-o cerere de comisie rogatorie formulată de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite, sub aspectul cercetării infracțiunilor de complicitate la trafic de droguri, spălare de bani, conspirație la spălare de bani, prelucrarea sau distribuirea cu scopul importării ilegale și importul de substanțe controlate, încălcare regimului armelor și munițiilor, săvârșirea de acte pregătitoare pentru infracțiunea de omor, grup infracțional organizat, ce intră sub incidența legii R.I.C.O. (Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Act) toate prevăzute de Codul Penal al Statelor Unite ale Americii. Aceste fapte sunt corespunzătoare în legislația română cu infracțiunile de trafic internațional de droguri de mare risc, spălarea banilor și complicitate la tentativă de omor. Succesul activităților polițienești desfășurate a dus la emiterea unui mandat provizoriu de arestare, în vederea extrădării, emis de autorităților judiciare din Statele Unite ale Americii, pe numele unui cetățean român, mandat ce a fost pus în aplicare de autoritățile române. Cerere de extrădare a fost aprobată în luna ianuarie 2023, iar persoana de cetățenie română va fi transferată în S.U.A., unde va fi judecată pentru faptele de care este învinuit. În realizarea acestei operațiuni şi a extrădării, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au beneficiat de sprijinul de specialitate al polițiștilor din cadrul Direcției Operațiuni Speciale şi din cadrul D.G.P.M.B. – Biroul Urmăriri și al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – P.T.F. Aeroport Otopeni. Un aport deosebit l-a avut și M.A.E., prin Agentul Guvernamental la C.E.D.O., care prin demersurile întreprinse a reușit să lămurească situația specifică la Curtea Europeană, unde au fost atacate mandatul internațional de arestare și procedura extrădării.