Trei incendii într-o zi

0
310

Ieri, pompierii doljeni au lichidat trei incendii în judeţ, soldate, din fericire, fără victime, ci numai cu pagube materiale. Astfel, Secţia Craiova a intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea unui foc izbucnit la o casă de pe str. “Giuseppe Verdi”, din Craiova, în urma căruia au ars acoperişul şi mai multe bunuri aflate în podul imobilului. Detaşamentul 2 Craiova a stins în incendiu la o casă din Preajba, în care au fost mistuite de flăcări acoperişul unei magazii şi aproximativ o tonă de lemne. În ambele cazuri, cauza a fost un scurtcircuit la instalaţia electrică. Cel de-al treilea foc a fost lichidat de Detaşamentul Calafat, la Cetate, tot la o locuinţă particulară, cauza fiind coşul de fum necurăţat.